Un roman de mitologie urbana VI

 Emmanuel reveni in modesta lui chilie a doua zi dis-de-dimineata, nelasandu-i oaspetei sale oportunitatea de a se odihni omeneste.
'Iar acum, draga mea, urmeaza sa-ti avortezi cheile de la lanturi, spre a putea sa ne continuam drumul pe fagasul predestinat fiecaruia dintre noi de Tatal nostru ceresc: astfel, unele dintre domniile noastre vor zbura catre cer, altele vor cadea in adancurile irespirabile ale Iadului, asa cum intelept scrie la Biblie, care este manualul meu, ca exorcist!'i se adresa plin de duh Heruvimul ilustrei sale delegate.
'Excrocule!'racni Sydonay, reticenta.
'Om ma ni pad me hum!'incepu sa recite Heruvimul, din memorie, dintr-o straveche mantra tibetana.
'Dar mai dute in pizda ma-tii de impostor imputit! Acum ma iei cu mantre orientale, iar adineauri pretindeai ca esti crestin, apostatule! Daca as fi taica-tau as porunci sa fii crucificat, jur pe sanii mei!'il intrerupse regina Infernului, ciufuta.
'Te rog sa nu juri pe lucruri sfinte!'protesta Emmanuel, acoperandu-i sfarcurile cu banda adeziva.
Drept efect, Sydonay il musca de degetul opozabil de la mana dreapta. Ca si cum ar fi fost atins de furia teribila a sarpelui, Puterea cereasca se prabusi pe podeaua putrezinda a cabinetului personal, si incepu sa se vaicareasca ca tiganii de cea mai joasa speta: 'Au, au, auch, fa, dar de data asta chiar m-ai stantat ca lumea, futu-te-as in cur de ateista reactionara!'
'Asa sa te auda Cel de Sus!'il incuraja Sydonay, scelerata.
'Nu o sa cad in ispita josnica pe care mi-o intinzi, faptura a adancurilor litosferei!'se opuse cu o barbatie vecina cu homosexualitatea batranul Emmanuel. 'In schimb, o sa-mi continuu cu o vrednicie demna de Homer, bardul grec, relatarile pataniilor mele experimentate jos, in focul purificator al vietii de pe Pamant, planeta noastra mult-iubita si verde!'
'Stai sa ajungi tu pe mana mea, in cercurile Avernului, si atunci o sa vezi tu foc purificator, pui de tarfa!'ii promise, emotionala, Sydonay.
'Dupa cum spuneam, stimate mea nepotica, ma aflam in celula de reconstructie corporala si remodelare multi-dimensionala in compania respectabilei Hathor, zeita egipteana a dragostei, cand o harmalaie indescriptibila umplu atmosfera locului!'
'Ereticule!'il urgisi Sydonay, de jos, de pe parchetul nelacuit al chiliei heruvimice.
'Sa-mi-o sugi dupa ce fac coitus a tergo cu Cleopatra!'se burzului hermafroditul, enervat.
'Nu mai ai cum caci este moarta si imbalsamata de mult, cred ca a trecut in inventarul nostru de milenii, afemeiatule!'
'Deci, asa cum tocmai ziceam!'isi urma Emmanuel firul intrerupt al autobiografiei sale. 'Un murmur neasemuit deveni nota sonora dominanta a complexului penitenciar, care devenise pentru mine acel majestuos Palat imperial!'
'Ma ocup de tine mai tarziu!'imi promise Hathor, aruncandu-mi o privire maligna. 'Cred ca Cleopatra este in toane proaste, ma duc sa vad ce s-a intamplat! Sa nu pleci de aici!'zambi ea strengareste. 'O sa-ti dau din fiertura asta halucinogena ca sa rezisti infasurat in funii pana cand m-oi intoarce inapoi sa te snopesc in bataie!'imi promise ea, intr-un acces de generozitate.
Dupa ce Hathor, aceasta veritabila Afrodita africana, tranti usa in urma ei, incepui sa ma zbat nevolnic, in incercarea mea dementiala si inutila de a ma elibera din bondage-ul zeiesc in care fusesem priponit prin buna-vointa sus-numitei figuri mitologice pagane. Dupa ce ma asigurai cu excitatie ca nu ma pot elibera, ba chiar remarcai ca simpla mea incercare de a ma misca din loc s-ar fi putut solda cu vreo contuzie, decisei sa raman ingenuncheat spre binele si intru continuitatea mea prin partile locului, ca si in ceruri, asemeni unei fapturi de lumina rugandu-se creatorului sau. Cu eforturi supraomenesti, in masochismul lor atat de barbatesc, izbutii sa ating cu varful limbii marginea tucalului in care fusese turnata fiertura revigoranta, iar apoi, incurajat fiind, gustai bautura insasi, ocazie cu care constatai ca are un gust oribil. Stiind insa, inca din batrani, ca medicamentele sunt indeobste rele la gust, perseverai in a ma adapa din preaplinul acestei licori picurate din ugerele metresei mele, Hathor. Nici nu apucai sa o sorb toata, ca-mi si pierdui cunostinta, cazand cu tamplele si nasul in tucal, riscand prin urmare sa ma inec de viu in nectarul cel egiptean. Probabil ca un sobolan imi impartasi curiozitatea si atinse tucalul aburind, asa incat ma pravalii intr-o rana, departe de tucal si, implicit, de pericolul de a ma ineca.
O lume noua se deschise privirilor mele extra-retiniene, semn ca licoarea incepuse sa-si faca efectul. Forme si culori se imbinara intr-un caleidoscop complex, facandu-ma sa-mi realizez, odata in plus, dobitocia si netrebnicia in ale geometriilor neeuclidiene, si in ale cunoasterii, in genere. Se facea ca in fata mea defilau lumi si planete, rotunde sau triungulare, toate fiind insa plate, asa cum ne invata Inchizitia. Unele se aflau pe spatele unor animale uriase din familia crocodilului de Nil, altele atarnau nemiscate in vid, in vreme ce patru lumi avand forma unor cufere inchise formau o cruce inversata, dupa cum se vedea din pozitia in care ma aflam. De asemenea, se puteau distinge cu ochiul liber lumi rotunde, asemeni unor havuzuri uriase, ale caror ape se revarsau in afara pe intreaga circumferinta a limitelor lor; gaseai si lumi patrate si luminoase, care probabil ca jucau rolul de luminatori nocturni ale cuferelor inchise pe dinauntru. Si asa cum pluteam, intr-o imponderabilitate confundabila cu extazul mistic al triburilor Yoruba, in fata privirilor mele imateriale se casca o gaura adanca si neagra, desi decorata cu pilozitati abundente, mai ceva decat campiile neo-zeelandeze, pe unde am inteles ca Xena se fugarea cu Heracles. Pana sa-mi dau seama ce mi se intampla ma si trezii aspirat de pizda hulpava care distorsiona peisajul spatio-temporal, asemeni unei singularitati din astronomie, dupa cum urmasii urmasilor nostri aveau sa teoretizeze. Urmatorul lucrul de care fui constient fu lumina puternica a soarelui, care inunda o incapere stramta si insalubra, putind a transpiratie, excremente si sange. Eu tocmai ma mijisem dintre picioarele paroase, dar solide, ale unei femei complet goale. Fatuca racnea ca posedata, strangand cu degetele de la maini de patura insalubra care acoperea patul din scanduri putrede in care zacea ca nesimtita.
'Mmmm, mama!'tipai eu, scarbit de damful de sange si sudoare care razbatea din uterul matern, imbiband fiecare por al pielii mele diafane si facandu-ma puturos si detestabil, asemeni celei care tocmai ma zamislise. Ulterior - cateva zile mai tarziu, cand bine-voira sa se gandeasca din nou la mine - aveam sa aflu ca numele meu este Publius Aelius Hadrianus, fiind fiul nu mai putin celebrului Publius Aelius Hadrianus Afer si al Domitiei Paulina. Care va sa zica, multumita nectarului servit din tucal, reusii a-mi retrai una dintre existentele mele anterioare, desi este destul de ciudat de ce o fiinta de stirpe ingereasca s-ar fi incarnat in trupul unui om, fie el viitor imparat roman. Probabil ca acesta este unul dintre misterele tainice ale creatiunii, apartinand aceleiasi categorii cu fecundarea fericita a Fecioarei Maria de catre Sfantul Duh si cu inevitabila nastere a domnului nostru Iisus Christos, desi acesta din urma nu mai este un mister.
Nu trecu mult de cand vazui lumina soarelui ca si fui uns Imparat, de indata ce Plotina Pompeia, mare filosoafa si soata a lui Traian, ma adopta postum in numele defunctului ei sot. Odata ce ma vazui intronat purcesei a conduce prin decrete pentru a eluda autoritatea Senatului. In paralel, cu ajutorul gardei mele, Attianus, innabusii in nuce o revolta a unor senatori senili si retrograzi, dupa care il redusei la tacere pe Attianus insusi, pentru mai multa siguranta de perspectiva si confort psiho-emotional personal.
Odata rezolvate fiind problemele intestine ale statului, ma dusei intins la Claudiopolis, in Bithynia, in locul in care vandalii si derbedeii de dupa destramarea Imperiului Roman aveau sa-l numeasca Imperiul Otoman, iar apoi Turcia, ca macar sa se stie o treaba.

Scopul prezentei mele pe meleagurile turcice era acela de a ma fute in cur cat mai mult si cat mai spornic cu putinta.

Imparatul de mine nu dorea ca accesul la cultura elena pe care mi-l facilitasera parintii sa se duca dracului de rapa, asa ca intentionam sa invat meserie, devenind Invatatorul si erastes-ul tuturor adolescentilor si tinerilor de parte barbateasca de prin partile locului.
Zis si futut! De indata ce cazui de pe cal, ca o taratura masculina ce ma gaseam, il ochii smechereste pe Antinous, cel mai fain curist de prin partile locului. Ii facui semn cu capul, invitandu-l in dormitoarele imperiale, spre a ne putea cotai in voie, ca doi poponari nenorociti ce si eram. Din politete, il imbiai intai sa seada la masa ca sa imbuce ceva, insa localnicul parea sa fie pus pe parvenitism, dornic sa-si incante stapanul cu tehnica lui copulatorie tipic barbateasca. Intrucat neam de neamul meu nu daduseram dovada, nici cu curul, nici cu cercurile de cacat ale pulii, de asa ceva (adica de tehnica copulatorie barbateasca, dracu' stie cum oi fi fost avortat pe cufarul asta de lume!) ma lasai pe mana lui Antinous. Cu alte cuvinte, mandrul Imparat al Imperiului Roman, Hadrianus, fu futut ca la balamuc de Antinous, bythinianul. In paranteza fie spus, pasiunea se petrecea pe teritoriul de azi al orasului Bolu, Turcia!
Dar sa nu uit sa va povestesc cum s-a intamplat de fapt! Antinous m-a trantit pe pat si incepu a ma mulge de coaie ca pe o capra stearpa, dar viguroasa. Cum eu stiam prea-bine ca nu aveam cum sa obtin erectia in absenta calului meu, Lazio, ii dadui o copita lui Antinous de-l izbi cu ceafa de peretele din camera aialalta.
'Pai bine ma, impotentule, tu crezi ca o fata imparateasca se excita asa, la prima pala de vant care ii intra pe gaura fundului!'il mustrului eu, frateste.
'Cruta-ti-ma, Excelenta Voastra Imperiala!'se scuza, desperata, Antinous. 'Legati-ma cu capul in jos, crucifica-ti-ma, insa nu ma omorati!'se ruga el, redobandindu-si cea mai mare parte a barbatiei.
'Toate la timpul lor, fiule!'ii promisei eu, generos. 'Eu intotdeauna am fost de parere ca nu poti sa rastignesti pe cineva daca nu i-ai rupt oasele in prealabil! Nu de alta, dar poti sa ai surprize si sa se dea jos de pe cruce! Si cum pare sa fie destul de improbabil sa mi-o traga unul cu oasele fracturate, o sa-ti aman osanda cea dreapta pentru o vreme, pana ne-om cunoaste si noi, asa, ca oamenii!'
'Multumesc, Maria Ta!'se extazie Antinous, incepand a-mi linge picioarele acoperite, ca intotdeauna, de un strat dens de jeg, de-ti strambau nasul.
'Treci in pat ca sa-mi faci clisma!'tuna Hadrianus, asta fiind eu.
'Imediat, saru' mana Luminatia Voastra!'se gudura Antinous, scancind de placere ca un prunc proaspat castrat.
Dupa ce Antinous isi modela erectia pe masura fundului cel imparatesc, insa nu mai putin bubos, ma infipsei cu nadejde in pula autohtonului, impingand in jos si in sus, pana simtii o impunsatura ca de cutit, si atunci stiui ca trebuie sa se opreasca.
'Scoateti pula, fa, sau te troznesc de ajungi in Australia!'
'Scot imediat!'fagadui taranul, opintindu-se zadarnic in rahatul imperial. 'Cred ca s-a blocat!'isi dumiri el fututul, remarcand privirea mea crispata, ca de vaca scoasa la pascut si asaltata de taurul comunal.
'Unde coaiele mele mi-am pus palosul!'facui eu, ca sa-l motivez pe holtei.
La auzul acestei amenintari fatise, bravul Antinous isi extrase membrul virile in doi timpi si trei miscari.
'M-am executat, Alteta!'incerca sa ma imbuneze el, aratandu-mi ceva care semana cu un caltabos tavalit prin rahat, si ornat cu o diadema care aducea cu un segment generos din intestinul subtire al slavitului zeu si Imparat roman.
'Tu-ti mortii si ranitii ma-tii de impostor nemernic, cat pe aci sa ma dai pe mana chirurgului imperial!'il apostrofai eu dur, dar parinteste.
'Pai la membrul meu nu te gandesti, Maria Ta!'protesta celalalt homalau.
'Tu esti carne de consum, junele meu!' 'Vitelul meu de lapte!' adaugai eu, impaciuitor. 'Iar acum te invit sa bem un pocal de vin in cinstea dragostei noastre impartasite!'
Imi aminteam ca si cum ar fi fost ieri ca ne-am imbatat ca porcii si am adormit ca asirienii, acoperiti de un strat subtire de pamant. Sau poate sa fi fost colbul strazii.
A doua zi, de cum canta cocosul de patru noaptea, ne si treziram, fiindu-ne teama ca nu cumva idila noastra pura precum pisatul cainelui sa fie facuta publica cetatii. Stabiliram sa ne intalnim a doua zi la ora cinci, pentru a servi ceaiul impreuna, iar ulterior sa ne futem precum ultimele scursuri sociale.
Si iata, draga mea invitata, ca aici se incheie primul calup al aventurilor mele in calitate de Imparat al Romei si curva a zeitatii sale, Antinous, cel care m-a muncit mai rau ca pe Hercules! Ce spui, esti multumita de invelisul literar adoptat de catre amfitrionul tau, draga mosului?'o chestiona Emmanuel, radiind de buna-vointa.
Sydonay il scuipa in ochi drept raspuns, declamand raspunsul standard pentru aceste situatii: 'Jur ca daca ma atingi te emasculez, Romeo!'
Rammstein - Links, 2, 3, 4

                                                                  Va continua

The diversity

 The last week I walked again to the downtown of Bucharest thinking both about the past and the future. One of the places which were chosen by me for my walk was Dacia Boulevard. This gave me the opportunity to step again near the beautiful official buildings located in that neighbourhood. Perhaps that the most precious to me was the house which hosts Astronomical Observatory, an old nice building nearby Romana Square. I didn’t enter inside, but I can say that only passing by evoked me strong feelings and pleasant memories. First of all, I always loved astronomy, science fiction being my favourite literary genre, both as a reader and as a writer. I remember that I first visited that place when I was a student, followed by several of my collegues and propelled by my intention to publish somehow, maybe within the pages of the little magazine edited by the Observatory, my astro-poetries, poetries which belong to a new type of poetry, specific to the crossroad between millennia. But my newest and most powerful impression is related to a visit which I made there because of an exhibition of manga drawings.
I remember that it rained quite powerful in that late spring afternoon, as well as it rained before, few hours earlier. I even wrote an article about rains. Of course that nothing happened in that day, as I expected, because everything seemed to be stuck in my life in those times. Still, I witnessed a pleasant state of mind and I assume that the combination between the weather and the people gave to me that particular sense of reality.

I may say that I really enjoyed that visit to the Observatory, in spite of the recurrent lack of memorable events.

I also can tell you that since that wonderful rainy spring I became passionate by weblogs, my whole impressive collection of blogs being founded then, when I gave birth to my first Blogger blog.

Thinking on these, I must say that nothing could be equally joyful than walking near to the Observatory in a wet spring day.

BVB

Un roman de mitologie urbană 5

Emmanuel intră în chilia lui de lucru decis să o facă pe mult-stimata lui Sydonay să-şi borhotească cheile de la lanţurile care o ţineau captivă într-un loc străin pornirilor ei. Sau poate că locul respectiv nu-i era chiar atât de străin. La văzul figurii heruvimice sosinde Sydonay începu să se zbată cu desperare, ca o sirenă prinsă în mrejele nesimţite ale pescarilor profesionişti.

“Ce mai faci, draga tatei?”o alintă Emmanuel, înţelegător. “Îţi manifeşti bucuria venirii celui sfânt în conformitate cu natura ta, aşa cum fiecare făptură o face la văzul celor divine?”

Drept răspuns, Sydonay îngăimă un mesaj non-inteligibil, pe care nici măcar Emmanuel, cu nenumăratele lui masterate şi doctorate în xeno-lingvistică şi în angelo-lingvistică, nu izbuti să-l decripteze.

Plin de bună-voinţă, Emmanuel începu să-i picteze gloriosul trup de slavă cu vopsea roşie, spre nedumerirea şi stupefacţia acesteia, care intră într-o fibrilaţie vecină entazului mistic.

“Stai locului, scumpa mea!”o povăţui Emmanuel, generos. “Căci nici cele divine nu se pot plăsmui acolo unde lipsesc buna intenţie şi liberul arbitru!”

Rostind acestea, Emmanuel îşi reluă voios operaţia de vopsire a corpului invitatei sale în culorile atmosferei cythereene, nesocotind protestele îndreptăţite, deşi murmurate din poziţii din ce în ce mai contorsionate, ale lui Sydonay.

“Se pare că nu prea savurezi harul meu artistic!”o mustră Heruvimul, sincer decepţionat. “Atunci, ca să-ţi mai treacă supărarea şi ca să-ţi uşurez digestia, o să continuu a-ţi povesti despre cele petrecute la ilustra curte regală a şi mai ilustrei Cleopatra, faraonul întregului Egipt, de Sus şi de Jos!”

Bolboroselile protestatare ale frescei vivante de pe podeaua putrezindă a biroului lui Emmanuel exprimau însă, ca de la începutul veacurilor, o tendinţă contrară intenţiei purificatoare a făpturii de lumină.

“Deci, cum spuneam, mă aflam într-un sejur care se părea că, din motive obiective în subiectivitatea lor, avea să se prelungească pentru o perioadă nedeterminată de timp, acest lucru fiind posibil prin bună-voinţa amfitrioanei mele, regina Cleopatra.

Trâmbiţele răsunară cu putere în palatul regal anunţând iminenta sosire a Eminenţei sale, Caesar, imperatorul Imperiului Roman. Mulţimea de supuşi şi de curteni forfotea în toate direcţiile permise de fizica aflată în vigoare la vremea respectivă, exprimând astfel tensiunea premergătoare venirii Înălţimii sale. Cât despre mine, se pare că mă uitaseră răstignit pe orizontală, între doi ţăruşi din lemn înfipţi în nisipul fierbinte, suspendat la un metru deasupra nivelului solului şi cu transpiraţia şiroindu-mi din toate orificiile mele sudoripare.

“Şi cu ăsta ce facem, Zeitatea voastră?”avea să întrebe un curtean mai gras şi mai obraznic.

“Ascundeţi-l numaidecât, nemernicilor şi incompetenţilor!”răcni regina precum o leoaică rănită la picior de limba aspră a unui leu neexperimentat.

“Am înţeles, Divinitatea Voastră încarnată!”se prosternă el, într-un exces de etichetă, atingând cu nesfârşitele lui burţi nobiliare dalele de marmură albă care delimitau curtea interioară, în stil roman, în care mă confinaseră după noaptea de graţie petrecută sub Cleopatra.

Doi curteni mai masivi, mai mult goi decât îmbrăcaţi şi mai mult morţi decât vii, judecând după damful pe care-l emanau trupurile lor, mă desfăcuseră de pe proţapul amator improvizat în atrium-ul palatului şi mă duseseră într-una dintre camerele de la subsolul imobilului, potrivit celei mai fidele tradiţii egiptene, din câte citisem eu despre cultura patriei Cleopatrei. Ajunşi acolo, mă aruncară în beznă, fără să se mai obosească să mă desprindă de parul de care-mi fuseseră priponite membrele.

Chiţăiturile deloc erotice ale şobolanilor din imediata mea vecinătate mă făcură să-mi dispară orice poftă de sex, poftă cât se poate de îngerească, care mă însoţise în cuget şi în simţiri pe toată durata suspendării mele în curtea palatului, lucru care nu ar trebui să te mire tocmai pe tine, buna mea ascultătoare concupiscentă, cât timp curtenele erau chiar mai numeroase decât curtenii, iar portul egiptean din perioada evocată era înnebunitor de sumar, având menirea de a te trezi chiar şi din morţi. Însă atunci, îţi jur, chiar că-mi dispăruse orice chef de reproducere, cunoscând apucăturile barbare ale acestor rozătoare neduse pe la templu. Unul dintre aceste minunate animale ale Domnului tocmai se apropiase de nasul meu cel acvilin, aproape acelaşi cu cel pe care-l poţi întrezări şi tu de sub bondage-ul tău facial, vrând să-mi demonstreze in vivo care era scopul în virtutea căruia fusese creeat.

Tocmai când binecuvântatul mamifer se pregătea să se înfrupte regeşte din prea-plinul organului meu olfactiv, uşa celulei se dădu la perete şi înăuntru intră o femeie cu pielea neaşteptat de albă pentru o egipteancă şi sulemenită mai ceva decât bărbaţii.

“Deci tu eşti invitatul special al reginei!”ţipă ea isterică şi începu să ţopăie ca o şobolancă ridicată pe două picioare prin graţia nesfârşită a Creatorului.

“Eu sunt!”şoptii eu, neştiind dacă să mă bucur că am scăpat de mutilare sau să hohotesc cu lacrimi de crocodil.

“Regina m-a consiliat să mă ocup de tine pe durata şederii lui Caesar la palat!”rosti ea, păşind cu mişcări graţioase, de felină, pe podeaua mucegăită a celulei.

”Dar unde este lumânarea aia, ca să te pot vedea mai bine!”se enervă ea, lovind cu palmele în peretele plin de igrasie al camerei de remodelare.

“Nu există niciun fel de lumânare aici!”încercai eu s-o edific.

“Deci mă contrazici!”spumegă ea, înroşindu-se la faţă ca un guvid pus la fiert.

Până să apuc să-mi dau seama ce se întâmplă, curteana ajunse în dreptul meu, mă încălecă ca pe o cămilă şi, punând piciorul în prag, adică aşezându-mi-se cu talia ei de aspidă pe faţa mea horcaindă, mi se adresă scrâşnind:

”Numele meu este Hathor, iar dacă eşti egiptean, aşa cum ai avut tupeul să o minţi pe regină, ar trebui să ştii cam cu ce este responsabilă zeitatea al cărei nume îl port!”

“Ştiu!”şuierai eu din adâncurile poverii divine care mi se aplicase pe chip pe nepusă masă.

Ulterior, împreună cu doi gardieni mascaţi în şacali, curteana mă conduse, fără proţap, în afara celulei, spre nespusa mea bucurie, care se dovedi curând ca fiind pripită şi nejustificată. Iar aceasta deoarece, în loc să mă escorteze în afara temniţei regale, dădurăm colţul spre un palier învecinat, unde mă îmbrânciră într-o celulă mai încăpătoare şi mai modernă, însă infinit mai înfiorătoare. Paturi şi mese din metal, ornate cu tot felul de obiecte, pârghii şi scripeţi, în privinţa cărora aveam o intuiţie, în parte mistico-extatică, în parte artistică, că nu erau tocmai decorative, ne aşteptau acolo cu aşternuturile din bambus şi din mătase întinse, de mă apucă un misterium tremendum mai ceva decât atunci când avusesem ultima întrevedere inter-personală cu Şefu’ ăl mare.

Aici Anubişii mă fixară de un pat de mumificare antumă, după care închiseră uşa în urma lor, înmânând cheia celei care-şi spunea Hathor.

“Deci, să înţeleg că vrei să avem o discuţie între patru ochi, feriţi de tumultul cetăţii!”tachinai eu terenul, făcându-mi singur curaj.

“Poţi să spui şi aşa!”încuviinţă Hathor.”Norocul tău este că regina mai are nevoie de serviciile tale şi după, aşa că discuţia noastră nu o să fie chiar ca la carte! Cred că o să mă înţelegi dacă ai citit "Cartea egipteană a morţilor"!”

Drept să-ţi spun, adevărul este că formaţia mea iudeo-creştină şi abrahamică nu-mi oferise o cunoaştere aprofundată a ereziilor politeiste egiptene, însă în acele momente îmi regretam nespus ignoranţa, adevăr exprimat cât se poate de transparent de faţa mea, care căpătase, poate şi din cauza absenţei machiajului, un aspect cadaveric, potrivit, pe de altă parte, contextului în care mă găseam ancorat.

Ca reacţie la verbigeraţia lui Emmanuel, Sydonay se târî până în colţul iatacului heruvimic şi începu să se lovească cu capul de podeaua troznindă, ameninţând astfel să afecteze structura de rezistenţă a întregului edificiu.

“Şezi frumos, draga tatei, şi află de la mine că dacă vrei să-mi faci pe plac şi să-ţi vomiţi cheia nu ai ales procedeul cel mai potrivit!”o consolă Emmanuel, îngenunchiind cucernic la capul şi la picioarele oaspetei sale.

“Nu vrei puţină ambrozie?”o ispiti el generos, punându-i în dreptul nasului un castron aburind care conţinea o fiertură maronie ce ar fi făcut orice moment escatologic inutil.

Drept răspuns, Sydonay îşi schimbă direcţia de lovire a capului, izbindu-l cu tigva în tâmple şi făcând-o pe biata Putere cerească să vadă stele verzi în loc de găuri negre.

“Cum preferi, dar să ştii că altfel nu văd cum o să-ţi scoţi cheile!”

Sydonay eliberă un râset sardonic, în mod sigur de provenienţă infernală, deşi instrumentat graţie coardelor vocale fabricate şi acordate în Paradis, la curtea singurului Zeu, după cum însuşi Emmanuel trebuia să admită.

“Atunci, dacă vei binevoi să-ţi bagi minţile la loc în căpşorul tău divin, vom continua cu istorisirea pe care o începusem şi care o să-ţi releve aspecte noi din culisele istoriei universale, aspecte fără de care, mai mult ca sigur, faptele nici nu ar fi apucat-o pe făgaşul ştiut de toţi!”

“Aşadar, până să apuc să pretind că aş fi citit lucrarea cu pricina, Hathor, mai şireată decât mine şi la faza asta, apucă de una dintre manetele aflate la capătul patului şi începu să răsucească voioasă de ea, asemeni unei moire elene care-ţi toarce firul destinului până la rupere.

Încet, dar sigur, corpul mi se întinse progresiv, încât aveam senzaţia că pământul este realmente plat, după cum ne învaţă Inchiziţia, şi nu sferic, după cum aveau să afirme continuatorii egiptenilor.

“Să ştii că pot să recuperez lectura asta!”intervenii eu, gândindu-mă că nu mai am nimic de pierdut, chiar dacă îndrăznesc să iau cuvântul.

“Bingo!”scuipă veselă Hathor. “Drumul spre nisipurile mişcătoare este pavat cu intenţii bune! Nu putem să lăsăm un venetic să ne părăsească fără a-şi fi corectat greşelile!”

Zicând acestea, Hathor sări pe mine, ca ispita pe cel care-a întrezărit strălucirea supra-firească de la capătul tunelului, şi începu să mă călărească cu râvna unei văcăriţe texane care nu mai trecuse pe acasă de la Războiul de Secesiune.

Datorită trepidaţiilor luetice ale corpului ei bine lucrat de apele Nilului, haina care-i acoperea mijlocul îi alunecă pe jumătate, dezvelindu-i sânii ce-i îndreptăţeau numele. Nu ştiu dacă datorită tendinţelor masochiste inerente oricărui înger sechestrat în chilie cu eonii sau, pur şi simplu, prin triumful frumuseţii asupra durerii şi a nedreptăţii, dar ştiu că, în acele momente, propriile mele pârghii începuseră să se rotească şi nu mai era nici un chip ca ele să fie oprite.

Observându-mi reacţia, pe cât de omenească, cu atât mai mult de îngerească, Hathor îşi înteţi frecuşul reuşind să se despoaie cu totul de haina ei nobiliară, dând astfel glas chemării străbunilor, a căror reprezentantă şi era. Până să-mi dau seama dacă Amun Re însuşi a năvălit în celulă, iluminând-o complet, experta în machiaj şi în mumificare egiptene se prăvăli asupra mea în costumaţia de sclavă á la Eva şi, printre lovituri şi profanări, mă converti la religia ei, oricare ar fi fost aceea.

Când mosorul se opri din tors, iar ugerele se detensionară cuprinse de răceala post-orgasmică, aveam să descopăr un tablou destul de diferit de cel pe care-l văzusem înainte ca temnicera mea să se năpustească asupra rămăşiţelor mele pământeşti care fuseseră aruncate acolo, în adâncul peşterilor lui Hathor, de torentele furiei Cleopatrei.

Mai exact, Hathor zăcea într-o rână, pe patul mustind de curele rupte şi încâlcite, asemeni unui cuib de cobre, cu trupul sclipindu-i de furtuna cristalizată a nopţii, în timp ce eu mă odihneam pe podea, pe burtă, nemaiştiind nici cum ajunsesem acolo, nici ceea ce se întâmplase în tot acest timp. Pentru reîmprospătarea memoriei mele a fost necesar efortul concertat al tuturor melo-terapeuţilor cereşti, însă asta este o altă discuţie!

Când tocmai mă pregăteam să-mi servesc micul dejun, care-mi fusese strecurat înăuntru prin deschizătura îngustă de la baza uşii, un zgomot nemaiauzit se îmbibă în pereţii sanogeni ai închisorii, vestind începutul derulării unui alt eveniment extrem de important.

Însă despre acesta, draga mea Sydonay, cât şi despre faptele care vor urma acestora, îţi voi povesti mâine, atunci când, cu forţe noi, vei încerca să-mi dai înapoi ceea ce-mi aparţine pe drept, adică cheia temniţei sufletului tău!”

Spunând acestea, Emmanuel se ridică de lângă ascultătoarea lui siderată, pe jumătate inconştientă din cauza dracilor, pe jumătate extaziată din cauza conţinutului narativ al relatării, şi părăsi odaia trântind ferm uşa în urma lui.

                                 

                                                    Va continua

Un roman de mitologie urbană 4

Zbieratul desperat, ca scos din gaură de şarpe, transformă respectabila cantină militară asurică într-o imensă cutie de rezonanţă, sau, mai poetic spus, într-un vagin tânguitor, dată fiind structura ei de rezistenţă făcută din femururi.

“Ce, în numele Paradisului, mai este şi asta!” înjură nervos Glasya-Labolas, unul dintre comesenii lui Bune.

“Vreţi să ies afară ca să verific pentru demnitatea voastră?”se bagă în seamă, ca musca în laptele matern, chelneriţa.

“Nu este nevoie, soro!”lătră calm Glasya-Labolas.”Trebuie să fie unul dintre distinşii noştri oaspeţi care întâmpină mici probleme de acomodare!”

“Cred că Azazel, îngerul morţii, cel de la livrări, ne-a adus o prospătură importantă!”conchise Bune, continuând să-şi molfăie tacticos intestinele apetisante care zăceau eviscerate pe vesela din craniu african, extrem de scumpă datorită vechimii ei, mai mari chiar decât a celebrelor farfurii din tigvă miceniană.

În clădire pătrunse Homer, uns postum director al reţelei infernale de televiziune, HNN- Hellish News Network. Lucifer gândise bine numirea bardului Homer la cârma singurului post TV al dimensiunii întrucât grecul avea un ochi pentru tot ceea ce înseamnă senzaţional şi era extrem de iscusit în glorificarea conducătorilor.

“Sper că nu vrei să-mi mai iei un interviu!”mugi Haagenti de pe scaunul lui confortabil, căptuşit cu iesle.

“Nu aş cuteza să vă intervievez în afara interesului de serviciu, erudiţia voastră ocultă!”îl asigură linguşitor Homer. “Am intrat aici ca să vă înştiinţez că Marchizul de Sade tocmai a scăpat din cavoul lui de dreaptă ispăşire din cel de-al doilea cerc al mirificului nostru Infern şi, fugind ca obsedatul sexual prin furtuna karmică specifică acelor coordonate geologice, a început să răcnească că vrea să-i fie mărită pedeapsa şi să fie transferat la noi, adică la şase!”declamă retoric Homer.

“Hmm!”nu putu să-şi abţină un sunet de uimire Haagenti. “Sa înţeleg că ţipătul ăla fusese vocea marchizului?“

“Nu, Popularitatea voastră de stânga, fusese vocea metresei de cart, care s-a trezit peste noapte rămasă fără obiectul muncii şi al veneraţiei!”

“Adânci au fost simţămintele ei!”remarcă Glasya-Labolas printr-un mârâit scurt, colocvial.

“Păi cum, păcatele mele şi meritele sinuoase şi vicioase ale Ticăloşiei voastre demnitare, să nu fi fost adânci câtă vreme ţipetele de şase răsunaseră tocmai din cercul al doilea!”îl întări Homer linguşitor.

"Şi cum stăm cu acţiunea poliţienească de hăituire şi de capturare a prăduitorului?”se interesă, redevenit profesional, Bune.

“Au fost mobilizaţi toţi ienicerii şi toate agile duhovniceşti din arondisment, Excelenţa voastră necomestibilă!”

“Bun!”fu mulţumit Bune. “Li s-a ordonat liftierilor să nu mai permită accesul pasagerilor lipsiţi de certificate demonice sau neînsoţiţi de tutorii lor direcţi?”

“Ordonat, Înjosenia voastră!”

“Dar de unde cunoşti tu atât de bine treburile intestine ale Înaltului Oficiu al Afacerilor Interne? îl interogă Bune, frunzărind sătul cu furculiţa făcută din tarsiene de Lucy Afryss prin mâncarea cu specific libanez pe care era pe cale să o isprăvească. Într-adevăr, tacâmurile africane erau la fel de delicioase ca şi preparatul culinar, iar ştanţarea elegantă, C-14, de pe spatele furculiţei, venea să-i confirme calitatea care nu ar fi putut să-i fie tăgăduită nici măcar în ruptul capului.

“Pai cum credeţi că am venit aici, Abjecţia voastră? Că doar nu am fost paraşutat precum mana cerească în pustiile Egiptului!”se justifică, reverenţios, Homer.

“Poţi să te cari şi ai grijă cum reflecţi evenimentele dacă mai vrei să mai apuci Ziua de Apoi!” îl povăţui, sfătos şi plin de bună-voinţă, Bune.

“Am înţeles, să trăiţi până la următorul ciclu, Ducalitatea Voastră Inefabilă!”se stropşi pe sine Homer, retrăgându-se în sfioşenia-i anxioasă, care-l caracteriza şi în puţinele secunde când apuca să pună capul pe catafalc.

“Nu cred că o să prind o masă dată de bunul Lucifer în care să nu fiu tulburat de toate nimicurile posibile!”bombăni el, ca pentru sine.

“Ai idee de ce prospătură mă ocup eu acum?” îl iscodi, bine dispus, Glasya-Labolas.

"Nu, de care dintre ele?”

“De Lenin, tovarăşe, chiar de Lenin! L-au adus la noi până terminăm să-i zvântăm prin bătaie păcatele de erezie, după care avem dispoziţie să-i transferăm rămăşiţele, acoperite în cel mai autentic stil catolic, la etajul al optulea, unde i se vor odihni pentru restul veşniciei!

“Dar de ce vi l-au livrat atât de târziu?”

“Păi din cauza procesului preliminar, colega, la câte capete şi funduri de acuzare s-au ridicat şi s-au săltat împotriva lui nici nu mai credeam că o să mai termine mileniul ăsta!“

“Să înţeleg că te-ai făcut capitalist, mai nou, Glasya?”îl tachină Bune pe bune.

“Nu încerca să mă tragi de limbă că nu o să risc să fac vreo glumă când ştiu că mormintele noastre mişună de turnători!” îi adulmecă Glasya-Labolas intenţia perfidă.

“Făceam şi eu conversaţie!”se scuză Bune, îmbufnându-se.

“Domnule ţar Labolas!”i se adresă ospătăriţa, cuviincioasă, “Aţi primit un tampon de vorbă de la masa negocierilor din Paradis!”

“Mulţam, draga mea!”mimă politeţea Glasya. Despături condescendent tamponul tip papirus, îl amuşină spre a-i testa provenienţa, după care-şi holbă cepele de ochi asupra conţinutului şi rămase îngheţat ca o statuie inocentă a mirării.

“Ce s-a petrecut, colega?”se interesă Bune.

“Ce să se petreacă, că mai bine nu s-ar mai fi petrecut!”hămăi Glasya-Labolas al II-lea cu faţa tumefiată de sinceră indignare.”Află şi singur!”se sastisi de atâta mâncătorie oficialitatea demonică, aruncându-i răvaşul tamponat de sigiliul Înălţimii sale, Sydonay.

Bune îl citi şi încremeni, la rândul lui.

“Mare mai este grădina Domnului!”avea să gândească Bune, de sub masca lui de gheaţă afişată involuntar.

Dar oare ce se întâmplase?

Şi iată ce spunea hârtia, căci ea nu minte niciodată, fiind drept-vorbitoare atunci când este bazată pe mirodeniile cerului, şi nu pe cele pământeşti, care sunt stricăcioase şi destinate amăgirii.

Mai sus, în slăvile de gheaţă ale cerurilor, Emmanuel continua să tragă sforile în afacerea Sydonay.

“Bine că au întins-o imbecilii aia!”fu uşurat Emmanuel, simţind cum presiunea exercitată asupra uşii chiliei lui de lucru descrescuse până la extinctor. Doar acolo, în dreptul extinctorului, se mai simţea pulsul vlăguit de bilioane de ani de existenţă al unui înger peste măsură de curios.

“Da, cred că am terminat pentru ziua de azi!”vociferă Emmanuel încât să-l audă întreg etajul. “Nu am ce să fac, acolo unde nu există înţelegere şi iubire nici Evangheliile gnostice nu ne mai pot găsi soluţii la cugetările noastre!”

“Aşa e!”întări fraierul de pe cealaltă parte a peretului, îndeajuns de tare încât să-l audă Emmanuel.

“Ha, ha, a uşchit-o şi ăsta!”se înveseli Heruvimul.”Deci, unde rămăsesem?”i se adresă el lui Sydonay.

Aceasta începu să se agite ca posedata, murmurând ceva despre plasturi, mame, cei drepţi şi despre superiorii direcţi ai lui Emmanuel.

“Încearcă să te controlezi, că dacă o să te mai porţi aşa în continuare o să-mi fie ruşine să te prezint colegilor mei!”o dojeni el, smulgându-i leucoplastul cu un gest brusc, dar dureros.

“Decât să-i cunosc pe colegii tăi, mai bine mă călugăresc!”

“Atunci să ştii că eşti pe drumul cel bun!”o asigură Emmanuel, bine-voitor. “Deci, ai de gând să-mi dai cheia sau mai stăm o perioadă?“

“Doar peste cadavrul meu!” îi promise, solemn, Sydonay.

“S-ar putea să se rezolve pentru că am de gând să-ţi istorisesc din învăţătura pe care am dobândit-o atunci când am fost în Alexandria, Egipt, să soluţionez o seamă de probleme apărute în acel teritoriu totuşi atât de binecuvântat de Dumnezeu!”

“O, nu!”protestă Sydonay, încercând să se târască spre colţul opus al încăperii.

“Care vasăzică, aşa cum spuneam, cu ceva milenii în urmă, însă nu atât de multe încât să nu-mi mai amintesc de părţile mai moi şi esenţiale, am poposit în fertilul sol nisipos al Egiptului, la curtea reginei Cleopatra, care se considera faraon, însă asta este o altă discuţie, cu scopul oficial de a-i aduce pe calea cea bună pe nativii acelui teritoriu mănos. Cleopatra era în toiul pregătirilor pentru sosirea lui Caesar, însă eu fusesem delegat să o învăţ pe destrăbălata, şi totuşi atât de tânăra suverană a regatului de pe malurile Nilului, conduita pioasă şi drept-vorbirea. E adevărat că neinventarea creştinismului la data respectivă reprezenta o problemă destul de spinoasă, însă dispoziţiile primite de la cei de mai sus decât mine erau cât se poate de citeţe.

Nu-i aşa, draga mea invitată, inexistenţa unei religii nu este un motiv în virtutea căruia un apostol al acelei religii să nu-şi îndeplinească menirea sfântă, prefaţând astfel faptele măreţe şi istorice care aveau să o întemeieze!”

“Simt că o să vomit!”îl anunţă, împăciuitoare, Sydonay.

“Până nu te ţii de cuvânt nu o putem lăsa pe Cleopatra să se odihnească în cercul său infernal! Aşadar, am intrat în palatul regal din Alexandria înfăşurat complet într-un covor, după cum Cleopatra însăşi sau însuşi- asta este, după cum am mai spus, o altă discuţie- o făcuse spre a se putea introduce personal lui Caesar, întâia dată când s-au întâlnit. Şi astfel, după câteva ore nesfârşite de ţopăit prin labirinturile palatului, am ajuns, într-un târziu, în dormitorul regal, adică în iatacul în care suverana întregului Egipt, de Sus şi de Jos, îşi zăcea nopţile acoperită de enoriaşi şi îmbibată de lacrimi şi de sudoare. Am bătut cu capul în uşă, civilizat, acesta fiind singurul limb pe care îl mai puteam folosi după deghizarea mea atât de reuşită, la care regina mi-a spus:

“Intră, câine!”şi, pesemne, contrar aşteptărilor ei, am intrat în dormitorul monarhic pe picioarele din spate, deşi bine înfofolit în covorul decorat strident.

“Pe Amun Re, au venit hicsoşii!”prinse a răcni faţa regală la văzul ţesăturii venetice care se bulucise în iatacul ei cu capul înainte, ca un berbec de tip penthouse, căci uitasem să-mi scot peruca faraonică pe care o folosisem spre a-mi desăvârşi travestiul.

“Sunt eu, Emmanuel, şi sunt la fel de egiptean ca şi Majestatea voastră!”încercai s-o liniştesc eu.

“O să-ţi acord prezumţia de nevinovăţie, intrusule, cine te-a trimis la mine?”avea să mă chestioneze ea pe un ton languros, în timp ce stătea tolănită în ei patul imens, cu baldachin pe deasupra, dezvelindu-şi segmentele cele mai lungi ale trupului ei de zeiţă!”

“Parcă erai creştin, nesătulule!”se luă de el Sydonay, ca boala de omul sănătos.

“Frumuseţea este propria ei religie, iar trupurile frumoase sunt templele aceste religii universale!”se justifică Emmanuel, înroşindu-se ca un rac pus să fiarbă la nisip.

”Am fost trimis de Amun Sol!“minţii eu cu bună credinţă.

“Amun Re!”avea să mă corecteze ea, melomană.

“M-a trimis ca să vă transmit cu limbă de veste că o mare nenorocire se va pogorî asupra regatului vostru dacă va veţi mai continua afacerile necurate cu pariorii şi răstignitorii ăştia de romani!”

“Taci, cobe, nu vreau să aud idei pesimiste pe teritoriul meu! Sigur nu eşti hicsos? Căci după vorbă şi după port nu-mi pari a fi de prin dunele locului!”

”Am făcut la fel ca Zeitatea vostră deificată antum, scilicet, m-am costumat în straie de covor ca să nu mă vază garda voastră personală!“

“Păi tu, vierme, ai procedat taman ca mine atunci când l-am cunoscut pe Caesar, anul trecut! Trebuie să fie un semn al faptului că-ţi merge mintea! Ia fă-te încoa ca să văd cât eşti de deştept cu adevărat!” 

Zicând acestea, seducătoarea stăpână a Regatului Piramidelor se descoperi întru totul, aruncând furibundă pătura din mătase pe podeaua din marmură canaanită.

“Cu mine vorbiţi?”mă ruşinai eu exact când nu trebuia.

”Dar cu cine crezi, cu taică-meu din piramidă, să-i fie nisipul uşor?”

“Eu am fost trimis cu o sarcină precisă, Zeitatea voastră!”protestai eu.

Enervată de atitudinea mea, sincer să-ţi spun, nu tocmai heruvimică şi bărbătească, Cleopatra coborî din pat, mă luă în braţe cu covor cu tot, după care mă desfăşură artistic pe cearceaful maroniu al patului regal.

”Trebuie să vă previn în privinţa relaţiei cu dictatorul Romei!” încercai eu să-mi continuu discursul diplomatic, dar se vede bine, istoria ne stă mărturie că noi, îngerii, nu prea suntem pricepuţi la negocieri atunci când intrăm în casele muritoarelor! Ce să faci, secetă mare şi în Egipt!"

“Ce să mă previi, dragul meu crocodil, că sunt deja însărcinată din câte mi-a spus Sosigenes, astronomul curţii!”avea să mi-o tăie Cleopatra, înfingându-şi caninii ei albi, precum laptele vacii, în gâtul meu gingaş, de fiu al Domnului.

Urmară câteva rostogoliri spumegânde pe cearceafurile mâloase şi mănoase ale patului pe care poposiseră sute de bărbaţi, toţi fiind bravi apărători ai patriei mamă. Încercai să scap din strânsoarea reptiliană în care mă găseam încorsetat, ca într-o menghină, însă sforţările şi icniturile mele se dovediră patetice şi futile. La un moment dat, când consideră că m-a obosit suficient, îmi cedă iniţiativa cu perversitate, lăsându-mă să stau deasupra, chiar pe dânsa. Însă, în secunda imediat următoare, mă prinse cu toate cele patru membre de-ale sale şi mă rostogoli de câteva ori prin aşternutul umed, după care dădu cu mine de pământ, aruncându-mă pe marmura înroşită a încăperii, exact cum ar fi procedat un crocodil adult dacă ar fi urmărit să mă consume. Până să apuc să mă dumiresc, mă culese de pe podea şi strânse la pieptul ei abundent ce mai rămăsese din mine.

“De abia acum sunt încredinţată că nu eşti hicsos, căci nici unul dintre aceştia nu ar fi reuşit să scape cu viaţă loviturii crocodilului!”mi se destăinui Cleopatra, cu faţa exprimându-i mulţumirea maternă.

“Întâi m-ai muşcat de gâtlej, apoi ai încercat să-mi frângi şira spinării, mă întreb doar dacă mai aveţi multe animale naţionale, aici, în Khem!”aveam s-o întreb eu, uitându-mă la ea ca la un fenomen al naturii, şi neştiind, prin urmare, dacă să-l admir sau să o iau la sănătoasa.

“Eu sunt ultimul animal naţional al Egiptului, veneticule, iar dacă treci de mine poţi să-i spui Sfinxului că nu mai am nevoie de serviciile lui!”

“Zeitatea voastră, dar nu ştiu ce am făcut să merit o asemenea experienţă!”

“Taci şi bea!”scrâşni regina înrabiată, luându-mi capul învineţit şi strivindu-mi-l între sânii ei voluptuoşi, de simbol vivant al fertilităţii.

Urmă o noapte ca în poveşti, deşi, sincer să-ţi spun, nici nu mai ştiam care era bărbatul şi care era femeia, aşa de aprigă, de neîndurătoare şi de patrioată se dovedise regina Egiptului unificat.

Când aveam să-mi revin, Soarele era de câteva suliţe pe cerul torid al regatului, două dintre suliţe fiind sub mine, căci mă puseseră la perpelit în curtea palatului regal. Reginei i se păruse ciudat că un duşman european de-al romanilor să aibă aripioare la spate, aşa că, întrebându-şi preoţii şi vracii, ajunseseră la concluzia că trebuie să fac parte dintr-o specie tare bună la gust de păsări, descoperire care-i fusese întărită şi de noaptea delicioasă petrecută pe seama mea. Şi cum regina era o bună patrioată, s-a gândit că ar fi păcat că ceea ce a fost al ei să nu fie dat şi curţii, cu penele lui cu tot.

“Şi cum ai scăpat din împresurarea asta, ca să ajungi să te răzbuni pe mine, obligându-mă să ascult relatările eşecurilor tale amoroase!”se interesă Sydonay, de jos, de pe podeaua putrezindă a chiliei.

“Norocul meu a fost că flota lui Caesar a amarat cu câteva ceasuri mai devreme decât se apreciase, aşa că, tocmai când îmi verificau pulsul, o trâmbiţătură asurzitoare ne făcu să îngheţăm pe toţi, în plină vară africană, şi graiuri variate, fie ele egiptene sau greceşti, ne înştiinţară că ceva deosebit urma să se întâmple, că o persoană extrem de importantă, chiar divină, urma să ni se înfăţişeze ochilor noştri netrebnici! Dar continuarea o să ţi-o povestesc în seara următoare, draga bunicului!”o alintă Emmanuel, astupându-i gura la loc cu plasturele, după care, ignorând cu neruşinare zbaterile şi sudălmile înăbuşite ale Sydonayei, părăsi silenţios chilia, ca un veritabil răpitor profesionist care şi era.

                                                      

                                                Va continua

Un roman de mitologie urbană 3

Hohotele interminabile ale lui Sydonay reverberară în întreaga hardughie şubrezită a Paradisului cauzând pagube inestimabile cu ochiul liber şi cu mintea nebaută. Desperat peste măsură şi asudat ca un armăsar călărit de regina Maria Tereza, Emmanuel trăgea ca posedatul de candelabrul improvizat din gloriosul trup al lui Sydonay, în încercarea frizând imposibilul de a-i smulge lanţurile de pe ea şi de a o restitui genunilor infernale cărora le aparţinea.

“O sa ne prindă, descreierato!”o ameninţă Emmanuel cu degetul mijlociu de la mâna dreaptă. 

“Poate dacă te-ai fi gândit de la început să-ţi foloseşti toate extremităţile nu am mai fi ajuns în situaţia asta penibilă!” îl sfătui Sydonay, fie şi post coitus, pe mai tânărul ei curtezan şi inchizitor, deopotrivă. 

“Taci, muiere!”se enervă Heruvimul simţind cum îi creşte tensiunea eterică. 

“Eu sunt Decarabia, de zece ori turbată şi nesatisfăcută de cea din urmă prestaţie a mucenicului de la picioarele mele, eu sunt Asmodeus, arhidiavolul, eu sunt Lilith, regina întunericului, eu sunt Lucifer!”spumegă Sydonay, luminând chilia ca un pom de Crăciun proaspăt pus în priză. 

Emmanuel nu reuşi decât să desprindă lanţul gros din tavanul coşcovit al chiliei de negocieri. Drept efect, Sydonay se prăvăli cu un zgomot surd, dar adânc, peste masă rupând ceea ce mai rămăsese din ea. Regina Infernului începu să râdă din nou ca apucata, susţinută fiind în vocalizele ei de myriadele de suflete pe care le absorbise de-a lungul eonilor de activitate ecumenică. Văzându-se constrâns de situaţia de urgenţă creeată, Emmanuel îi aplică un plasture în cel mai veritabil stil emo, spre a-i reda liniştea atât de necesară tuturor sufletelor, indiferent de regnul lor de provenienţă. 

“Era musai!”făcu Emmanuel şi se duse la uşă ca să verifice dacă vreun colocatar remarcase bairamul nephilimic care se dezlănţuise în modesta lui odaie. Nu se auzi niciun zgomot, exceptând respiraţiile reţinute a zeci de Puteri, de diferite ranguri şi orientări doctrinare, care se îngrămădiseră în faţa uşii chiliei prea-cucernicului Emmanuel, Heruvimul Cetăţii Cereşti Eterne. 

“Ce deştepţi se cred, zdrenţăroşii, dar dacă au impresia că pot să fie mai şmecheri şi mai perverşi decât mine, atunci se înşeală amarnic!”îi şopti el lui Sydonay care se zbătea pe podea asemeni unui peşte pe uscat. “Poate dacă le voi da drumul ăstora înăutru o să te fac să-ţi goleşti maţele şi o să recuperez cheia ca să te fac scăpată de aici! Crede-mă, ăsta nu este un loc în care să vrei să te mai întorci, nici măcar odată la un ciclu cosmic!” 

Auzind aceste ameninţări blasfemiatoare şi potenţial profanatoare, Sydonay începu să sâsâie şi să urgisească, fapt care-l derută pentru câteva momente pe Emmanuel, care începu să caute şoareci printre crăpăturile podelei. 

“Poate că ar fi mai bine sssssă comunicăm prin clipiri de ochi!”îi sugeră el invitatei sale.”Deci vrei să vină norodul sau stăm aici până la Ziua Judecăţii?” 

Jos, mult mai jos, în spaţiile abisale ale Avernului, bunul Bune tocmai îşi terminase o altă zi de lucru, şi, fredonând plin de voie bună o incantaţie druidică, îşi securiza uşa cavoului de lucru cu o mână, în vreme ce în cealaltă îşi purta elegant halatul de serviciu, chirurgical, de culoare verde-limè. Pe aleile subterane ale acestui non-spaţiu se perindau zeci de figuri demonice, într-o alegorie complexă, fiecare având o sarcină sau o destinaţie precisă. Stolas, de exemplu, se precipita pe scările care conduceau către catul imediat superior, cu eterna lui ţinută ravisantă, de corb recent deshumat, purtând în ghearele lui lăcuite şi ojate capul vorbitor al altui nelegiuit. După accent şi după debitul verbal nu putea să fie altul decât Socrates. 

“Şi când Aristocles, ingratul meu eromenes, a spus, în "Politeia": “kateben tou Piraia!”, să ştiţi că a minţit cu înverşunare, pentru că eu voi avea de-a pururi alibiul de mă fi găsit în acea perioadă sub directa supraveghere a soţiei mele, buna Xantipa!”protestă el, plin de elocinţa caracteristică, care şi-l condusese, de altfel, la onorabilul lui sfârşit, otrăvirea cu storcătură de frunze de mătrăgună. 

“Taci, nu vezi că încerc să urc la sublaternii mei care se ocupă de furioşi? Se pare că nu eşti atât de eretic pe cât eşti de zurbagiu, bastard de-al lui Dionyssos ce-mi eşti!”îl apostrofă paternal Stolas, dându-i un bobârnac în tigva cheală şi rezonantă, asemeni unei tobe tribale. 

Foras, o dihanie umanoidă şi albinoasă, mergea agale, având timp să-i dea bineţe venerabilului Agares, care circula regulamentar călăre pe crocodilul lui de lucru, ţinându-şi mâna dreaptă, înmănuşată, întinsă înainte în aşteptarea şoimului său care-şi făcea de lucru în coşul de gunoi de la colţul aleei. Foras tracta după sfinţia sa două pachete de formă umană, însângerate şi înnămolite mai ceva ca la Waterloo, în timp ce reda din memorie citate din "Cartea egipteană a Morţilor". La răstimpuri rare, însă regulate, pachetele umane care greblau aleea în urma lui aduceau completări inoportune, sub formă de negări, reproducerilor din interogatoriul lui Anubis articulate de Foras. 

“Las’ că ne continuăm noi discuţia la etajul de jos!”îşi alintă el, înţelegător, pachetele. 

Bune privi cu empatie peisajul citadin care se derula prin faţa retinelor celor şase ochi ai săi, localizaţi în cele trei capetele, şi-şi urmă drumul spre popota de serviciu, un restaurant cazon extrem de ospitalier şi cu meniuri din cele mai diversificate. 

Ajuns în faţa cantinei unităţii, o construcţie trainică, cu structura de rezistenţă din femururi omeneşti de cea mai bună calitate, tinere şi bine crescute, şi cimentată cu intenţii bune concretizate în aur, dădu la o parte uşile batante şi păşi în holul principal arborând o mină tonică, demnă de un funcţionar infernal de cea mai joasă speţă şi specie, ceea ce cu modestie şi recunoştea că este. 

Îşi salută comesenii cu parşivenie şi se aşeză la o masă de spiritism din schelet de mamut. 

“Meniul obişnuit!”gesticulă el către chelneriţa împieliţată care se proţăpise lângă masă. Era o tânără draciţă îndrăcită, înaltă de un metru şi nouazeci de centimetri, şi care-şi purta cu circumspecţie masca de gaze pe moacă, spre a se proteja de damful specific al muşteriilor ei, regulaţi sau neregulaţi. Tânăra se înclină cu graţie, atingând cu vârfurile celor opt sfârcuri ale ei podeaua îmbibată de pământul şi de excrementele unui întreg cartier.

”Clientul nostru, stăpânul nostru!”îngână ea potrivit regulamentului interior al stabilimentului, după care se răsuci ca un titirez pe două picioare şi se făcu nevăzută în spatele draperiilor rufoase, din lenjerie purtată, ale bucătăriei. 

Contemplând aripioarele dorsale ale chelneriţei bunul Bune îşi aminti de tinereţea sa, adică de perioada din veşnicia lui de dinaintea însurării lui cu Moldaminia, vremuri când Bune obişnuia să-şi polenizeze sămânţa lui cea nobilă şi inepuizabilă atât la suprafaţa pământului, cât şi sub el, pentru o mai bună fertilizare a solului.

Gândurile îl purtară către noaptea de pomină petrecută la staţiunea balneo-climaterică de la Sodoma, unde turiştii puteau să facă împachetări complete şi definitive cu ciment. Acolo, într-un cămin umil, dar primitor, ţinut de trei surori, se întrecu pe sine însuşi doborând recordurile mondiale şi olimpice la performanţă erotică indoor. Euterpe şi Urania, căci şi despre ele este vorba, îl omeniră şi îl îndraciră în cel mai autentic stil elenic şi pan-european. Întâi îl unseră cu ulei de măsline, după care începură să-l maseze pe întreg corpul, precum nişte adevărate profesioniste ce se găseau. Salivând necontrolat prin cele trei guri de foc ale sale, Bune nu se mai putu stăpâni şi o înşfăcă pe Urania de talie, o întoarse cu spatele, şi îi făcu ceea ce un drac de bărbat ar trebui să-i facă unei femei de femeie, cu o mică diferenţă de loc datorată impreciziei trebuinţei urgente. Euterpe, spre a nu-şi nesocoti reputaţia, i se cocoţă pe spinare şi, înfingându-şi gleznele în coapsele armăsarului demonic, începu să chiuie şi să dea din mâini precum o prinţesă din basmele chinezeşti cu dragoni. Polyhymia, sora mai vârstnică a celor două, îşi făcu simţită prezenţa lipindu-şi sânii generoşi de feţele ducelui iadal. Bune începu să lingă şi să scoată limbi de foc, greşind din când în când cadenţa, spre extazul masochist al Polyhymniei, care era polimorfă. După ce termină cu Urania, Bune o înşfăcă pe Polyhymnia, care, având atuul experienţei, îşi lepădase hainele încă din curte, păşind în casa părintească aşa cum intrase pentru întâia dată, nepurtându-şi cu sine decât iubirea pentru bărbăţie şi cordonul ombilical. De data asta locul cordonului fusese luat de un bici noduros, bun să hrănească cu jar întreaga stirpe a lui Bune. Bravul duce asuric zăbovi între sânii ei, în vreme ce veterana îl izbea cu însufleţire peste fesele domniei sale, fese care sugerau două semiluni mâncate de vârcolaci.

“Nu mai da mamă că ţi-o da şi eu cât oi putea!”scâncea, ca un prunc, Bune. Din cauza trepidaţiilor Euterpe se prăvăli de pe grumazurile dragonului chinezesc şi ateriză pe podeaua dureros de tare a Sodomei cotidiene. O coadă zdravănă i se încolăci de mâini şi de picioare şi o urcă fedeleş în pat, unde Urania, devenită geloasă, purcese să-i pice ceară pe abdomen şi să-i dezmierde degetele de la picioare cu acul de cusut. 

Una peste alta, a fost o noapte memorabilă, un motiv în plus în virtutea căruia a doua zi Sodoma avea să fie rasă de pe faţa pământului.

“Masa Excelenţei Voastre!”lătră chelneriţa, dezvelindu-şi dinţişorii aliniaţi simetric, pe patru rânduri suprapuse. 

“Mulţumesc, dragă!”zâmbi ducele adoptând o figură serioasă, aşa cum se cuvenea într-un loc public şi într-o calitate oficială. 

Intestinele aburinde cu garnitură de mere de-ale lui Adam îl îmbiară să-şi abandoneze amintirile şi să se aştearnă la mâncat. Chiar în clipa în care mirosea un maţ mai apetisant, un strigăt ascuţit se sparse de pereţii cantinei. 

Ceva important urma să se consume. Un lucru cu greutate istorică se va întâmpla. Dar care ar mai putea să fie acesta? 

                                             Va continua

Un roman de mitologie urbană 2

“Cine îndrăzneşte să mă deranjeze din timpul programului?”şuieră Bune cu toate cele trei capete ale sale, asta în ciuda obiceiului său de a vorbi prin stomac, semn al faptului că fusese enervat peste putinţă. “Nici nu s-a făcut încă ora prânzului şi căzăturile astea vor să mă facă să-mi stea tortura în gât!” 

Un nou set de opt lovituri se abătu asupra chepengului din lemn al cavoului de lucru al lui Bune. “Intră!”scrâşni ducele demonic de rang asuric apăsând pe butonul negru al telecomenzii. 

În cavou se prăvăli un diavol liliputan şi noduros, cu pielea verde şi o coadă nesfârşită, care-i rămăsese afară,unde avea să-i şi stea pe toată durata conversaţiei. 

“Probleme, Sancitatea Voastră, necazuri mari se întrezăresc dincolo de mantaua răhăţită a Pământului! Alexiel, şeful Serviciilor de Spionaj Inter-raional, a mirosit că treburile sunt în curs de împuţire între Emmanuel şi Sydonay a noastră, aşa că l-a înştiinţat cu limbi de foc şi de mânie pe Uriel, ministrul Afacerilor Interne Paradiziace şi Erotice, care a şi demarat o anchetă în trombă, în urma căreia un echipaj specializat, format din psihologi şi diplomaţi ai AIPE, au avut o discuţie preliminară cu cei implicaţi. Însă, având în vedere natura fidelă şi amoroasă a tuturor chestiunilor de care se ocupaseră până acum cei de la AIPE, nu au scos-o la capăt cu cei doi. Mai exact, Heruvimul Emmanuel a susţinut că gesturile de tandreţe pe care le comitea în beneficiul lui Sydonay, chiar în clipa în care echipajul s-a instanţiat în chilia de negocieri, erau gândite şi simţite să crească presiunea psihologică asupra sus-numitei de aici, de jos. Fiind săraci cu duhul şi nefamiliarizaţi cu interogatoriile, cei de la ministerul de Afaceri au înghiţit minciuna, dar nu ştiu cât o să mai ţină de acum încolo, Întunecimea Ta cea profundă şi corectă!” 

“Şi de asta mă inoportunezi cu atâta gălăgie, tembelule!”se burzului Bune, buhăindu-şi bombastic capetele de balaur ce-i alcătuiau înfăţişarea de la gât în sus. 

“Iertare, Sacralitatea voastră cea sacrosanta şi drăcoasă, am vrut să va ţin la curent pentru că informaţia înseamnă putere!”se scuză, candid, verzitura. 

“Marş de aici până când nu-ţi fac coada tăiţei!”se isteriză ducele, salivând abundent. 

Remarcând scăderea drastică a spaţiului locativ din cavou ca urmare a valurilor de spume care izvorau din gurile lui Bune, diavolul se buluci spre chepeng încurcându-se în coadă ca mumia în bandaje. Cu ajutorul mai marelui său, care-i aplică un şut de-l proiectă pe aleea învecinată, diavolul de serviciu părăsi biroul lui Bune, înfăşurat complet, ca un prunc al apocalipsei. 

“Hmmm, ce panicarzi sunt şi ăştia mai mici, dragă Amos!”ghiorăi Bune înşfăcând cu voioşie un scalpel. “Stai să nu tai greşit!”îl somă el pe subalternul său, care se bălăcea în sângele propriu de când i se perforase toracele cu non-şalanţa unui chirurg bugetar. 

“Scuze!”bâgui el ruşinat. 

“Omul este o operă de artă!”sublinie ducele incizând acolo unde se cerea, sub nervul optic. 

“Aşa este!” îi confirmă Amos pe un ton baritonal, profetic. 

“Cred că va trebui să continuăm mai jos!”se plânse Bune dezamăgit de timbrul vocii lui Amos. 

Mai sus, în chilia de negocieri transcendente şi imanente a lui Emmanuel, acesta din urmă se chinuia în continuare să o facă pe Sydonay să-şi deverseze maţele, spre a-şi putea recupera cheile lanţurilor care o ţineau lipită de masă pe regina Iadului, ca pe o plăcintă de mere în care se puseseră prea multe fructe.

Îşi numără penele de un alb lăptos, care ar fi fost în măsură să o înfioreze şi pe cea temerară nemuritoare, de sus ori de jos. Începu să intoneze colecţia completă a psalmilor, cărora le adaugă un mixaj personal, cu elemente şamanice şi din creştinismul primitiv, însă nimic. Crăpă podeaua din cherestea, crăpă şi masa din lemn de nuc, însă Sydonay refuza să coopereze. 

“Nu este vina mea că sunt constipată!”zambi ea ingenuu. 

“Dacă ai mânca ambrozie şi ai bea nectar, aşa ca noi, crede-mă că ai sta mai mult pe tron decât pe scaunul de rugăciune!”o dojeni Heruvimul, neînţelegător. 

“Să înţeleg că vorbeşti din experienţa ta?”deveni brusc interesată de viaţa lui Emmanuel, Sydonay. 

“Să nu mai mă iei peste picior că te fac de comandă, de n-o să se mai uite nici un diavol la tine!”o ameninţă cadrul, care simţea că ard penele pe el de furie şi de dorinţă, deopotrivă. “O, Doamne, de ce mă ispiteşti în halul ăsta!”răcni el, simţind cum creşte bărbăţia în el. 

“Nu te ispiteşte Dumnezeu, prostuţule, ci circuitele tale încurcate sunt acelea care nu-şi fac treaba!” 

“Ce vrei să sugerezi, că nu aş fi în stare să te scot din circulaţie măcar pentru câteva secole?” 

“Depinde la ce te gândeşti!”surâse Sydonay, flegmatică asemeni unei nimfe. 

Extaziat la culme de atitudinea oaspetei sale, Emmanuel o atârnă cu lanţurile de tavanul pe jumătate putrezit, după care se urcă pe masă şi purcese la partea cea mai anevoioasă a tratativelor. 

Sydonay se opintea pe vârfurile picioarelor, înălţându-se pe cât cu putinţă, pe măsura virtuţii sale, în încercarea-i perversă de a îngreuna misia mesianică a amfitrionului ei. Acesta bombănea nesatisfăcut, nereuşind să-şi folosească nici aripile din cauza spaţiului mic, nici accesoriile auxiliare, din cauza înclinaţiilor de gimnastă a intervievatei sale. 

“Stai locului, că te trăznesc!” ţipă Emmanuel, ştiind că este pe cale să-şi piardă reputaţia de axus mundi si columna universalis, câştigată cu greu, după milenii de trudă silnică zilnică. 

Îşi aminti, bunăoară, cum nu mai devreme de acum două mii de ani, de parcă ar fi fost ieri, fusese trimis pe Venus, însă în atmosfera spirituală a planetei, fireşte, şi nu în iadul vizibil cu ochii, ca să jurizeze o problemă legată de rebeliunea baştinaşelor, o specie de amazoane păcătoase, care se omorâseră între ele precum hienele pentru bruma de bărbaţi de pe Marte cu care fuseseră plouate. 

Situaţia conflictuală creease o inflaţie de spirite dezîntrupate în atmosfera spirituală a lui Venus, aşa că, normal, Emmanuel a fost delegat acolo ca să rezolve problema într-un fel sau într-altul. 

Cum printre victimele războiului civil se număraseră şi câteva îngeriţe şi arhangheliţe băştinaşe, Emmanuel întâmpină dificultăţi mult mai mari decât cele pe care le estimase iniţial. În loc să judece rebeliunea şi să separe grâul de neghină, se trezi crucificat într-un lan de porumb, ca o sperietoare de ciori. 

Un diavol de prin părţile locului, care constituia, din câte se zvonea, reîncarnarea venusiană şi femeiască a lui Leonardo da Vinci, pictă în pânze apocaliptice scena martiriului Heruvimului, care fu şi sanctificat, şi beatificat, cu ocazia aceea.

În vreme ce trupul emaciat de la atâta diseminare de dragoste şi de învăţătură duhovnicească risca să se prăbuşească de pe cruce, Calypso, una din cele mai recalcitrante revoluţionare, binevoi să-i împlânte o pereche de piroane ruginite în încheieturile mâinilor, ca să-l stabilizeze. Euridice i se încolăci pe bust şi, în vreme ce-i frăgezea cu un bici şezutul rămas, în mod miraculos, neatins, îi aplică un sărut franţuzesc care-l transformă din Heruvim pedepsitor în drăcuşor cuminte şi plin de solicitudine. Galateea, mai practică, i se înfipse în mijloc, ţinându-se de gâtul lui şi izbindu-i-se ritmic în piept, asemeni unui ciocan care-şi îndreaptă statornic nitul. Agonizând, Emmanuel horcăia nerecunoscător, bâguind ceva despre dragostea divină şi neatârnarea sufletului. Calypso, cu aripile sale diafane de fluture infernal, fâlfâi în spatele Christului venusian şi se agăţă de crucea bălăngănindă cu o mână, în vreme ce pe cealaltă şi-o scăldase în părul bogat al Galateei, zorind-o. Galateea avea pielea tărcată în roşu şi galben, aşa că zgârieturile surorilor ei nu erau vizibile decât în partea stângă a corpului ei de aspidă. Ea ştia că aceasta era unica ei şansă de a ajunge pe culmile Paradisului, şi-şi jucă şansa cu bărbăţie, aşa cum numai un bărbat ar fi putut să joace. 

Nesatisfăcută cu placebo-ul sărutului, Euridice deveni, la rândul ei, nervoasă, aşa că-şi băgă dezinvoltă mâinile în părul ornamental al Christului impostor şi, aburcându-se cu un efort acrobatic, ateriză pe braţul drept al crucii, cu picioarele desfăcute şi mâinile întinse în faţă, în semn de rugă. 

Însă aceste evenimente se derulaseră cu mult timp în urmă, cugetă aprins în sine-şi Emmnuel, iar asemenea rebeliuni trebuiesc corectate şi înnăbuşite in nuce, pe cât se poate şi în acord cu virtutea fiecăruia. Uriel, de exemplu, prefera să le înnăbuşe în sânge, însă Emmanuel era mult prea rasat şi prea bine îmbrăcat ca să nu se dezbrace de preconcepţii şi să nu recurgă la metode mai elastice, care să se muleze pe specificul cazului. 

“Hait!”un gând teribil îl fulgeră dintr-o dată “Am uitat prezervativul!” 

Sydonay începu să dea hohote unui râset molipsitor şi care nu prevestea nimic bun. 

Ceva important urma să se întâmple. Lucruri nebănuite urmau să aibă loc chiar sub ochii minţilor noastre. Dar ce? Oare ce se mai putea întâmpla? 

                                                    Va continua

Un roman de mitologie urbană 1

“Dacă iadul este undeva pe pământ, atunci înseamnă că eu nu am făcut suficient ca să-l merit!”spuse Amos, scoţându-şi suliţa din paleocortex, dar fiind încă, în mod miraculos, raţional şi perfect conştient de sine însuşi.

“Cum doreşti!”dădu din umeri, indiferent, Bune, diavolul asuric responsabil cu torturarea păcătosului. “Dacă crezi că o să-ţi amâni moartea pentru yuga sau eonul ăsta, atunci te înşeli amarnic. Dimpotrivă, până ce yuga se va fi încheiat, vei fi murit de n-şpe milioane de ori, fără ca măcar să-ţi fi găsit consolarea anorgasmică a vreunei Valhalla vremelnice! Şi ştii pentru ce, pen' că acilea nu ne aflăm în Paradis, semavolnicule şi pariorule, iar Dumnezeu a ales să te taie pentru fiecare dintre păcatele tale, cu gândul, cu vorba şi cu fapta!“

"Asta semnifică că Gilles de Reis trebuie să fi fost făcut carne de consum de mult!” bravă proaspătul mort.

“Bătrânul Gilles e pâinea lui Dumnezeu deja, l-am făcut salam de cal de atâtea ori că acum a început să necheze şlagărele Edenului! Colegul meu, Caym, l-a luat în primire, deşi părerea mea este că Sydonay era cea mai potrivită pentru dânsul, însă Domnia Ei este ocupată în continuare cu Emmanuel!”

“Emmanuel, păi de când au ajuns îngerii în Iad?”se holbă sângerând ambiguu Amos. “Greşit, cetăţene!" scrâşni ticăloşia sa, arzându-i un topor în torace dârzului Amos, “Diavolii, sau, mă rog, diavoliţele, au ajuns în Rai ca să ducă tratative cu impostorii de pe acolo!”

“Aha!” răcni deschis în rană şi înţelegător Amos, în vreme ce-şi extrăgea viril arma albă din stern, “Asta înseamnă că l-a pervertit pe Emmanuel, că altfel nu văd ce ar avea de făcut împreună, acolo, printre floricele!

“Floricele, pe toţi îngerii!” înjură Bune, atrăgând dojeniri din partea colegilor de lojă, care începură să guiţe ca posedaţii. “Emmanuel se tot chinuie s-o exorcizeze pe Sydonay, însă ei a început să-i placă, aşa că a înghiţit cheia de la lanţuri, iar Emmanuel nu mai poate să scape de dansa nici să vrea! E treabă complicată, lucru tainic, ce vrei ghiaurule! Acum Emmanuel e cel care suferă şi Sydonay se distrează, asta până când o începe să plângă şi să vezi atunci cum o să vomite Sydonay a noastră şi chei şi maţe, şi o s-o rupă la fugă cu prima ploaie când o vedea ce înseamnă dragostea angelică! Însă fraierii ăştia nici nu ştiu ce ne displace nouă! Iar acum să revenim la ale noastre, unde voi să-ţi înfig secera, în peroneu sau între fese?"

“Unde vrei tu, amice, nu am preferinţe, cu atât mai puţin acum, că am ajuns la andropauză!“

„Ai vrea tu să fie andropauză, tovarăşe, când o să termin cu tine, nici ciclu nu o să mai ai!“se lăudă Bune, binevoitor ca un râu de pucioasă care ţi se revarsă pe gâtlej pe nepusă masă la un hotel de sub Bratislava.

„Ha, tu crezi că acum, că ştiu că iubirea şi lacrimile sunt punctul vostru slab, o să ratez ocazia asta şi nu o să le spun superiorilor voştri din Eden despre cum să va anihileze?“

„Dar tu crezi că o să mai scapi mort de aici?" întrebă retoric Bune. "Poate viu să mai dai mata prin Paradis, în clipa Judecăţii de Apoi, însă chiar şi atunci va conta foooooarte mult ce avocat îţi vei trage, amice!”

“Păi o să-l iau pe Keanu’ Reeves, el mă va trimite direct la Dumnezeu!”răspunse încrezător Amos, cu secera într-un umăr şi cu rădăcina candelabrului funerar într-altul.

“Ţţţ, nu cred că o să fie cu putinţă pentru că întrevăd că nenea Keanu’ Reeves o să-ţi fie coleg de etaj cât de curând!”

“Şefu’, un telefon important de la trimisul nostru de pe masa tratativelor!”se bagă în seamă un drăcuşor fercheş, cu cercei în tuspatru urechile sale şi terminat cu o coadă cât caltaboşul porcului.

“Nu vezi că mi-s ocupat cu hăcuitul!”i-o tăie categoric şi imperativ, aşişderea, Bune. “Telepatizează-mi şi pormă rezumă-mi, deci zi-mi!

“Să fie noapte!”

“Să fie noapte!”

“Cum spuneam, mi s-a comunicat că Emmanuel, înger extrem de versat şi de versatil într-ale diplomaţiei, a început să roază, impacient fiind, lanţurile de la picioarele lui Sydonay, tot vrând s-o trimită pachet înapoi la bărbatul ei. Sydonay a început să vomite şi a intrat în panică, nu cumva să-şi borhotească cheile de la mormântul sufletului, iar panica fiind mare, s-o umezit toată, iar lui Emmanuel a început să-i placă şi să vezi pomelnic! Cred că cât de curând o să-i ejecteze pe amândoi ca să-şi întemeieze Purgatoriul propriu! De frică să nu se afle mai sus, Emmanuel a bătut uşa odăii în cuie, iar colegii lui de salon au început să şoşotească că lucruri necurate se petrec în camera de catharsis, cum că lepra aia albă i-a sucit minţile lui Emmanuel şi nu o să mai aibă cine să-i judece pe păcătoşi şi să conducă oştirile divine împotriva luciferienilor, ăştia fiind noi! Cum auzim, numai probleme sunt pe teritoriu, iar Sydonay a început să răcnească că este cuminte ca o îngeriţă şi nu are ce să spună despre noi, că nu ne cunoaşte decât din strămoşi!“

“Ha, foarte tare poantă, păi dacă Sydonay va vrea să-şi fondeze Purgatoriul personal să ştie că Şefu’ al’ mare va veni personal să-i rezolve toate problemele, definitiv şi fără discriminare, că doar Şefu’ e poligam de formaţie, monogamia fiind o conjunctură eonică pentru că era Sydonay dată dracului de bună ce era, nu de alta! Eşti liber, sfinţia ta, cară-te că voi a-mi continua dialogul imemorial cu Amos!

“Deci, unde rămăsesem?”

“La umeri!” începu Amos să colaboreze în speranţa că-şi va scădea pedeapsa şi va rămâne cu ceva carne pe el.

“Co-rect!”se entuziasmă Bune, bine-voitor.“Ai mâncat ceva de dimineaţă?

“Doar supă de viermi cu pâine albastră de lichid cefalorahidian solidificat şi cu seminţe nedigerate de urzică!”

“Aha, asta înseamnă că nu o să ridici probleme deosebite la ceea ce doream eu să-ţi aplic, aşa că trecem la planul B!

“Care este planul B?”chiţăi Amos, începând să se îndoiască de bunele intenţii ale lui Bune.

“Taci din gură ca să-l putem demara! scrâşni promiţător Bune, agitând cu virilitate un furtun pentru pomparea lichidelor în corpurile organice vii.

“Să mor eu dacă nu aţi rămas la nivelul Evului Mediu cu aparatura” se plânse tocmai Amos, regurgitându-şi supa revoltat.

“Tocmai tu vorbeşti, extraterestrule! Tu ştii cum se pedepseşte erezia în sistemul nostru!”

“Păi se pedepseşte sus, nu şi jos! protestă sincer Amos.

”Păi eu ce încerc să fac acum?”

“Şi nici măcar nu este erezie, că amândoi ştim ce am văzut în duba spaţială, colea, pe orbită, până să ajungem aici!”

“Informaţiile astea-s clasificate, aşa că tare-mi pare bine că vor rămâne acilea, în mormânt!”

Zgomotul fu spart de o lovitură năprasnică aplicată în cavoul de lucru al lui Bune. Cineva important urma să apară.... Ceva important urma să se întâmple...

                                                                  Va continua

Back to top