Un roman de mitologie urbană 4

Zbieratul desperat, ca scos din gaură de şarpe, transformă respectabila cantină militară asurică într-o imensă cutie de rezonanţă, sau, mai poetic spus, într-un vagin tânguitor, dată fiind structura ei de rezistenţă făcută din femururi.

“Ce, în numele Paradisului, mai este şi asta!” înjură nervos Glasya-Labolas, unul dintre comesenii lui Bune.

“Vreţi să ies afară ca să verific pentru demnitatea voastră?”se bagă în seamă, ca musca în laptele matern, chelneriţa.

“Nu este nevoie, soro!”lătră calm Glasya-Labolas.”Trebuie să fie unul dintre distinşii noştri oaspeţi care întâmpină mici probleme de acomodare!”

“Cred că Azazel, îngerul morţii, cel de la livrări, ne-a adus o prospătură importantă!”conchise Bune, continuând să-şi molfăie tacticos intestinele apetisante care zăceau eviscerate pe vesela din craniu african, extrem de scumpă datorită vechimii ei, mai mari chiar decât a celebrelor farfurii din tigvă miceniană.

În clădire pătrunse Homer, uns postum director al reţelei infernale de televiziune, HNN- Hellish News Network. Lucifer gândise bine numirea bardului Homer la cârma singurului post TV al dimensiunii întrucât grecul avea un ochi pentru tot ceea ce înseamnă senzaţional şi era extrem de iscusit în glorificarea conducătorilor.

“Sper că nu vrei să-mi mai iei un interviu!”mugi Haagenti de pe scaunul lui confortabil, căptuşit cu iesle.

“Nu aş cuteza să vă intervievez în afara interesului de serviciu, erudiţia voastră ocultă!”îl asigură linguşitor Homer. “Am intrat aici ca să vă înştiinţez că Marchizul de Sade tocmai a scăpat din cavoul lui de dreaptă ispăşire din cel de-al doilea cerc al mirificului nostru Infern şi, fugind ca obsedatul sexual prin furtuna karmică specifică acelor coordonate geologice, a început să răcnească că vrea să-i fie mărită pedeapsa şi să fie transferat la noi, adică la şase!”declamă retoric Homer.

“Hmm!”nu putu să-şi abţină un sunet de uimire Haagenti. “Sa înţeleg că ţipătul ăla fusese vocea marchizului?“

“Nu, Popularitatea voastră de stânga, fusese vocea metresei de cart, care s-a trezit peste noapte rămasă fără obiectul muncii şi al veneraţiei!”

“Adânci au fost simţămintele ei!”remarcă Glasya-Labolas printr-un mârâit scurt, colocvial.

“Păi cum, păcatele mele şi meritele sinuoase şi vicioase ale Ticăloşiei voastre demnitare, să nu fi fost adânci câtă vreme ţipetele de şase răsunaseră tocmai din cercul al doilea!”îl întări Homer linguşitor.

"Şi cum stăm cu acţiunea poliţienească de hăituire şi de capturare a prăduitorului?”se interesă, redevenit profesional, Bune.

“Au fost mobilizaţi toţi ienicerii şi toate agile duhovniceşti din arondisment, Excelenţa voastră necomestibilă!”

“Bun!”fu mulţumit Bune. “Li s-a ordonat liftierilor să nu mai permită accesul pasagerilor lipsiţi de certificate demonice sau neînsoţiţi de tutorii lor direcţi?”

“Ordonat, Înjosenia voastră!”

“Dar de unde cunoşti tu atât de bine treburile intestine ale Înaltului Oficiu al Afacerilor Interne? îl interogă Bune, frunzărind sătul cu furculiţa făcută din tarsiene de Lucy Afryss prin mâncarea cu specific libanez pe care era pe cale să o isprăvească. Într-adevăr, tacâmurile africane erau la fel de delicioase ca şi preparatul culinar, iar ştanţarea elegantă, C-14, de pe spatele furculiţei, venea să-i confirme calitatea care nu ar fi putut să-i fie tăgăduită nici măcar în ruptul capului.

“Pai cum credeţi că am venit aici, Abjecţia voastră? Că doar nu am fost paraşutat precum mana cerească în pustiile Egiptului!”se justifică, reverenţios, Homer.

“Poţi să te cari şi ai grijă cum reflecţi evenimentele dacă mai vrei să mai apuci Ziua de Apoi!” îl povăţui, sfătos şi plin de bună-voinţă, Bune.

“Am înţeles, să trăiţi până la următorul ciclu, Ducalitatea Voastră Inefabilă!”se stropşi pe sine Homer, retrăgându-se în sfioşenia-i anxioasă, care-l caracteriza şi în puţinele secunde când apuca să pună capul pe catafalc.

“Nu cred că o să prind o masă dată de bunul Lucifer în care să nu fiu tulburat de toate nimicurile posibile!”bombăni el, ca pentru sine.

“Ai idee de ce prospătură mă ocup eu acum?” îl iscodi, bine dispus, Glasya-Labolas.

"Nu, de care dintre ele?”

“De Lenin, tovarăşe, chiar de Lenin! L-au adus la noi până terminăm să-i zvântăm prin bătaie păcatele de erezie, după care avem dispoziţie să-i transferăm rămăşiţele, acoperite în cel mai autentic stil catolic, la etajul al optulea, unde i se vor odihni pentru restul veşniciei!

“Dar de ce vi l-au livrat atât de târziu?”

“Păi din cauza procesului preliminar, colega, la câte capete şi funduri de acuzare s-au ridicat şi s-au săltat împotriva lui nici nu mai credeam că o să mai termine mileniul ăsta!“

“Să înţeleg că te-ai făcut capitalist, mai nou, Glasya?”îl tachină Bune pe bune.

“Nu încerca să mă tragi de limbă că nu o să risc să fac vreo glumă când ştiu că mormintele noastre mişună de turnători!” îi adulmecă Glasya-Labolas intenţia perfidă.

“Făceam şi eu conversaţie!”se scuză Bune, îmbufnându-se.

“Domnule ţar Labolas!”i se adresă ospătăriţa, cuviincioasă, “Aţi primit un tampon de vorbă de la masa negocierilor din Paradis!”

“Mulţam, draga mea!”mimă politeţea Glasya. Despături condescendent tamponul tip papirus, îl amuşină spre a-i testa provenienţa, după care-şi holbă cepele de ochi asupra conţinutului şi rămase îngheţat ca o statuie inocentă a mirării.

“Ce s-a petrecut, colega?”se interesă Bune.

“Ce să se petreacă, că mai bine nu s-ar mai fi petrecut!”hămăi Glasya-Labolas al II-lea cu faţa tumefiată de sinceră indignare.”Află şi singur!”se sastisi de atâta mâncătorie oficialitatea demonică, aruncându-i răvaşul tamponat de sigiliul Înălţimii sale, Sydonay.

Bune îl citi şi încremeni, la rândul lui.

“Mare mai este grădina Domnului!”avea să gândească Bune, de sub masca lui de gheaţă afişată involuntar.

Dar oare ce se întâmplase?

Şi iată ce spunea hârtia, căci ea nu minte niciodată, fiind drept-vorbitoare atunci când este bazată pe mirodeniile cerului, şi nu pe cele pământeşti, care sunt stricăcioase şi destinate amăgirii.

Mai sus, în slăvile de gheaţă ale cerurilor, Emmanuel continua să tragă sforile în afacerea Sydonay.

“Bine că au întins-o imbecilii aia!”fu uşurat Emmanuel, simţind cum presiunea exercitată asupra uşii chiliei lui de lucru descrescuse până la extinctor. Doar acolo, în dreptul extinctorului, se mai simţea pulsul vlăguit de bilioane de ani de existenţă al unui înger peste măsură de curios.

“Da, cred că am terminat pentru ziua de azi!”vociferă Emmanuel încât să-l audă întreg etajul. “Nu am ce să fac, acolo unde nu există înţelegere şi iubire nici Evangheliile gnostice nu ne mai pot găsi soluţii la cugetările noastre!”

“Aşa e!”întări fraierul de pe cealaltă parte a peretului, îndeajuns de tare încât să-l audă Emmanuel.

“Ha, ha, a uşchit-o şi ăsta!”se înveseli Heruvimul.”Deci, unde rămăsesem?”i se adresă el lui Sydonay.

Aceasta începu să se agite ca posedata, murmurând ceva despre plasturi, mame, cei drepţi şi despre superiorii direcţi ai lui Emmanuel.

“Încearcă să te controlezi, că dacă o să te mai porţi aşa în continuare o să-mi fie ruşine să te prezint colegilor mei!”o dojeni el, smulgându-i leucoplastul cu un gest brusc, dar dureros.

“Decât să-i cunosc pe colegii tăi, mai bine mă călugăresc!”

“Atunci să ştii că eşti pe drumul cel bun!”o asigură Emmanuel, bine-voitor. “Deci, ai de gând să-mi dai cheia sau mai stăm o perioadă?“

“Doar peste cadavrul meu!” îi promise, solemn, Sydonay.

“S-ar putea să se rezolve pentru că am de gând să-ţi istorisesc din învăţătura pe care am dobândit-o atunci când am fost în Alexandria, Egipt, să soluţionez o seamă de probleme apărute în acel teritoriu totuşi atât de binecuvântat de Dumnezeu!”

“O, nu!”protestă Sydonay, încercând să se târască spre colţul opus al încăperii.

“Care vasăzică, aşa cum spuneam, cu ceva milenii în urmă, însă nu atât de multe încât să nu-mi mai amintesc de părţile mai moi şi esenţiale, am poposit în fertilul sol nisipos al Egiptului, la curtea reginei Cleopatra, care se considera faraon, însă asta este o altă discuţie, cu scopul oficial de a-i aduce pe calea cea bună pe nativii acelui teritoriu mănos. Cleopatra era în toiul pregătirilor pentru sosirea lui Caesar, însă eu fusesem delegat să o învăţ pe destrăbălata, şi totuşi atât de tânăra suverană a regatului de pe malurile Nilului, conduita pioasă şi drept-vorbirea. E adevărat că neinventarea creştinismului la data respectivă reprezenta o problemă destul de spinoasă, însă dispoziţiile primite de la cei de mai sus decât mine erau cât se poate de citeţe.

Nu-i aşa, draga mea invitată, inexistenţa unei religii nu este un motiv în virtutea căruia un apostol al acelei religii să nu-şi îndeplinească menirea sfântă, prefaţând astfel faptele măreţe şi istorice care aveau să o întemeieze!”

“Simt că o să vomit!”îl anunţă, împăciuitoare, Sydonay.

“Până nu te ţii de cuvânt nu o putem lăsa pe Cleopatra să se odihnească în cercul său infernal! Aşadar, am intrat în palatul regal din Alexandria înfăşurat complet într-un covor, după cum Cleopatra însăşi sau însuşi- asta este, după cum am mai spus, o altă discuţie- o făcuse spre a se putea introduce personal lui Caesar, întâia dată când s-au întâlnit. Şi astfel, după câteva ore nesfârşite de ţopăit prin labirinturile palatului, am ajuns, într-un târziu, în dormitorul regal, adică în iatacul în care suverana întregului Egipt, de Sus şi de Jos, îşi zăcea nopţile acoperită de enoriaşi şi îmbibată de lacrimi şi de sudoare. Am bătut cu capul în uşă, civilizat, acesta fiind singurul limb pe care îl mai puteam folosi după deghizarea mea atât de reuşită, la care regina mi-a spus:

“Intră, câine!”şi, pesemne, contrar aşteptărilor ei, am intrat în dormitorul monarhic pe picioarele din spate, deşi bine înfofolit în covorul decorat strident.

“Pe Amun Re, au venit hicsoşii!”prinse a răcni faţa regală la văzul ţesăturii venetice care se bulucise în iatacul ei cu capul înainte, ca un berbec de tip penthouse, căci uitasem să-mi scot peruca faraonică pe care o folosisem spre a-mi desăvârşi travestiul.

“Sunt eu, Emmanuel, şi sunt la fel de egiptean ca şi Majestatea voastră!”încercai s-o liniştesc eu.

“O să-ţi acord prezumţia de nevinovăţie, intrusule, cine te-a trimis la mine?”avea să mă chestioneze ea pe un ton languros, în timp ce stătea tolănită în ei patul imens, cu baldachin pe deasupra, dezvelindu-şi segmentele cele mai lungi ale trupului ei de zeiţă!”

“Parcă erai creştin, nesătulule!”se luă de el Sydonay, ca boala de omul sănătos.

“Frumuseţea este propria ei religie, iar trupurile frumoase sunt templele aceste religii universale!”se justifică Emmanuel, înroşindu-se ca un rac pus să fiarbă la nisip.

”Am fost trimis de Amun Sol!“minţii eu cu bună credinţă.

“Amun Re!”avea să mă corecteze ea, melomană.

“M-a trimis ca să vă transmit cu limbă de veste că o mare nenorocire se va pogorî asupra regatului vostru dacă va veţi mai continua afacerile necurate cu pariorii şi răstignitorii ăştia de romani!”

“Taci, cobe, nu vreau să aud idei pesimiste pe teritoriul meu! Sigur nu eşti hicsos? Căci după vorbă şi după port nu-mi pari a fi de prin dunele locului!”

”Am făcut la fel ca Zeitatea vostră deificată antum, scilicet, m-am costumat în straie de covor ca să nu mă vază garda voastră personală!“

“Păi tu, vierme, ai procedat taman ca mine atunci când l-am cunoscut pe Caesar, anul trecut! Trebuie să fie un semn al faptului că-ţi merge mintea! Ia fă-te încoa ca să văd cât eşti de deştept cu adevărat!” 

Zicând acestea, seducătoarea stăpână a Regatului Piramidelor se descoperi întru totul, aruncând furibundă pătura din mătase pe podeaua din marmură canaanită.

“Cu mine vorbiţi?”mă ruşinai eu exact când nu trebuia.

”Dar cu cine crezi, cu taică-meu din piramidă, să-i fie nisipul uşor?”

“Eu am fost trimis cu o sarcină precisă, Zeitatea voastră!”protestai eu.

Enervată de atitudinea mea, sincer să-ţi spun, nu tocmai heruvimică şi bărbătească, Cleopatra coborî din pat, mă luă în braţe cu covor cu tot, după care mă desfăşură artistic pe cearceaful maroniu al patului regal.

”Trebuie să vă previn în privinţa relaţiei cu dictatorul Romei!” încercai eu să-mi continuu discursul diplomatic, dar se vede bine, istoria ne stă mărturie că noi, îngerii, nu prea suntem pricepuţi la negocieri atunci când intrăm în casele muritoarelor! Ce să faci, secetă mare şi în Egipt!"

“Ce să mă previi, dragul meu crocodil, că sunt deja însărcinată din câte mi-a spus Sosigenes, astronomul curţii!”avea să mi-o tăie Cleopatra, înfingându-şi caninii ei albi, precum laptele vacii, în gâtul meu gingaş, de fiu al Domnului.

Urmară câteva rostogoliri spumegânde pe cearceafurile mâloase şi mănoase ale patului pe care poposiseră sute de bărbaţi, toţi fiind bravi apărători ai patriei mamă. Încercai să scap din strânsoarea reptiliană în care mă găseam încorsetat, ca într-o menghină, însă sforţările şi icniturile mele se dovediră patetice şi futile. La un moment dat, când consideră că m-a obosit suficient, îmi cedă iniţiativa cu perversitate, lăsându-mă să stau deasupra, chiar pe dânsa. Însă, în secunda imediat următoare, mă prinse cu toate cele patru membre de-ale sale şi mă rostogoli de câteva ori prin aşternutul umed, după care dădu cu mine de pământ, aruncându-mă pe marmura înroşită a încăperii, exact cum ar fi procedat un crocodil adult dacă ar fi urmărit să mă consume. Până să apuc să mă dumiresc, mă culese de pe podea şi strânse la pieptul ei abundent ce mai rămăsese din mine.

“De abia acum sunt încredinţată că nu eşti hicsos, căci nici unul dintre aceştia nu ar fi reuşit să scape cu viaţă loviturii crocodilului!”mi se destăinui Cleopatra, cu faţa exprimându-i mulţumirea maternă.

“Întâi m-ai muşcat de gâtlej, apoi ai încercat să-mi frângi şira spinării, mă întreb doar dacă mai aveţi multe animale naţionale, aici, în Khem!”aveam s-o întreb eu, uitându-mă la ea ca la un fenomen al naturii, şi neştiind, prin urmare, dacă să-l admir sau să o iau la sănătoasa.

“Eu sunt ultimul animal naţional al Egiptului, veneticule, iar dacă treci de mine poţi să-i spui Sfinxului că nu mai am nevoie de serviciile lui!”

“Zeitatea voastră, dar nu ştiu ce am făcut să merit o asemenea experienţă!”

“Taci şi bea!”scrâşni regina înrabiată, luându-mi capul învineţit şi strivindu-mi-l între sânii ei voluptuoşi, de simbol vivant al fertilităţii.

Urmă o noapte ca în poveşti, deşi, sincer să-ţi spun, nici nu mai ştiam care era bărbatul şi care era femeia, aşa de aprigă, de neîndurătoare şi de patrioată se dovedise regina Egiptului unificat.

Când aveam să-mi revin, Soarele era de câteva suliţe pe cerul torid al regatului, două dintre suliţe fiind sub mine, căci mă puseseră la perpelit în curtea palatului regal. Reginei i se păruse ciudat că un duşman european de-al romanilor să aibă aripioare la spate, aşa că, întrebându-şi preoţii şi vracii, ajunseseră la concluzia că trebuie să fac parte dintr-o specie tare bună la gust de păsări, descoperire care-i fusese întărită şi de noaptea delicioasă petrecută pe seama mea. Şi cum regina era o bună patrioată, s-a gândit că ar fi păcat că ceea ce a fost al ei să nu fie dat şi curţii, cu penele lui cu tot.

“Şi cum ai scăpat din împresurarea asta, ca să ajungi să te răzbuni pe mine, obligându-mă să ascult relatările eşecurilor tale amoroase!”se interesă Sydonay, de jos, de pe podeaua putrezindă a chiliei.

“Norocul meu a fost că flota lui Caesar a amarat cu câteva ceasuri mai devreme decât se apreciase, aşa că, tocmai când îmi verificau pulsul, o trâmbiţătură asurzitoare ne făcu să îngheţăm pe toţi, în plină vară africană, şi graiuri variate, fie ele egiptene sau greceşti, ne înştiinţară că ceva deosebit urma să se întâmple, că o persoană extrem de importantă, chiar divină, urma să ni se înfăţişeze ochilor noştri netrebnici! Dar continuarea o să ţi-o povestesc în seara următoare, draga bunicului!”o alintă Emmanuel, astupându-i gura la loc cu plasturele, după care, ignorând cu neruşinare zbaterile şi sudălmile înăbuşite ale Sydonayei, părăsi silenţios chilia, ca un veritabil răpitor profesionist care şi era.

                                                      

                                                Va continua