“Cine îndrăzneşte să mă deranjeze din timpul programului?”şuieră Bune cu toate cele trei capete ale sale, asta în ciuda obiceiului său de a vorbi prin stomac, semn al faptului că fusese enervat peste putinţă. “Nici nu s-a făcut încă ora prânzului şi căzăturile astea vor să mă facă să-mi stea tortura în gât!”
Un nou set de opt lovituri se abătu asupra chepengului din lemn al cavoului de lucru al lui Bune. “Intră!”scrâşni ducele demonic de rang asuric apăsând pe butonul negru al telecomenzii.
În cavou se prăvăli un diavol liliputan şi noduros, cu pielea verde şi o coadă nesfârşită, care-i rămăsese afară,unde avea să-i şi stea pe toată durata conversaţiei.
“Probleme, Sancitatea Voastră, necazuri mari se întrezăresc dincolo de mantaua răhăţită a Pământului! Alexiel, şeful Serviciilor de Spionaj Inter-raional, a mirosit că treburile sunt în curs de împuţire între Emmanuel şi Sydonay a noastră, aşa că l-a înştiinţat cu limbi de foc şi de mânie pe Uriel, ministrul Afacerilor Interne Paradiziace şi Erotice, care a şi demarat o anchetă în trombă, în urma căreia un echipaj specializat, format din psihologi şi diplomaţi ai AIPE, au avut o discuţie preliminară cu cei implicaţi. Însă, având în vedere natura fidelă şi amoroasă a tuturor chestiunilor de care se ocupaseră până acum cei de la AIPE, nu au scos-o la capăt cu cei doi. Mai exact, Heruvimul Emmanuel a susţinut că gesturile de tandreţe pe care le comitea în beneficiul lui Sydonay, chiar în clipa în care echipajul s-a instanţiat în chilia de negocieri, erau gândite şi simţite să crească presiunea psihologică asupra sus-numitei de aici, de jos. Fiind săraci cu duhul şi nefamiliarizaţi cu interogatoriile, cei de la ministerul de Afaceri au înghiţit minciuna, dar nu ştiu cât o să mai ţină de acum încolo, Întunecimea Ta cea profundă şi corectă!”
“Şi de asta mă inoportunezi cu atâta gălăgie, tembelule!”se burzului Bune, buhăindu-şi bombastic capetele de balaur ce-i alcătuiau înfăţişarea de la gât în sus.
“Iertare, Sacralitatea voastră cea sacrosanta şi drăcoasă, am vrut să va ţin la curent pentru că informaţia înseamnă putere!”se scuză, candid, verzitura.
“Marş de aici până când nu-ţi fac coada tăiţei!”se isteriză ducele, salivând abundent.
Remarcând scăderea drastică a spaţiului locativ din cavou ca urmare a valurilor de spume care izvorau din gurile lui Bune, diavolul se buluci spre chepeng încurcându-se în coadă ca mumia în bandaje. Cu ajutorul mai marelui său, care-i aplică un şut de-l proiectă pe aleea învecinată, diavolul de serviciu părăsi biroul lui Bune, înfăşurat complet, ca un prunc al apocalipsei.
“Hmmm, ce panicarzi sunt şi ăştia mai mici, dragă Amos!”ghiorăi Bune înşfăcând cu voioşie un scalpel. “Stai să nu tai greşit!”îl somă el pe subalternul său, care se bălăcea în sângele propriu de când i se perforase toracele cu non-şalanţa unui chirurg bugetar.
“Scuze!”bâgui el ruşinat.
“Omul este o operă de artă!”sublinie ducele incizând acolo unde se cerea, sub nervul optic.
“Aşa este!” îi confirmă Amos pe un ton baritonal, profetic.
“Cred că va trebui să continuăm mai jos!”se plânse Bune dezamăgit de timbrul vocii lui Amos.
Mai sus, în chilia de negocieri transcendente şi imanente a lui Emmanuel, acesta din urmă se chinuia în continuare să o facă pe Sydonay să-şi deverseze maţele, spre a-şi putea recupera cheile lanţurilor care o ţineau lipită de masă pe regina Iadului, ca pe o plăcintă de mere în care se puseseră prea multe fructe.
Îşi numără penele de un alb lăptos, care ar fi fost în măsură să o înfioreze şi pe cea temerară nemuritoare, de sus ori de jos. Începu să intoneze colecţia completă a psalmilor, cărora le adaugă un mixaj personal, cu elemente şamanice şi din creştinismul primitiv, însă nimic. Crăpă podeaua din cherestea, crăpă şi masa din lemn de nuc, însă Sydonay refuza să coopereze.
“Nu este vina mea că sunt constipată!”zambi ea ingenuu.
“Dacă ai mânca ambrozie şi ai bea nectar, aşa ca noi, crede-mă că ai sta mai mult pe tron decât pe scaunul de rugăciune!”o dojeni Heruvimul, neînţelegător.
“Să înţeleg că vorbeşti din experienţa ta?”deveni brusc interesată de viaţa lui Emmanuel, Sydonay.
“Să nu mai mă iei peste picior că te fac de comandă, de n-o să se mai uite nici un diavol la tine!”o ameninţă cadrul, care simţea că ard penele pe el de furie şi de dorinţă, deopotrivă. “O, Doamne, de ce mă ispiteşti în halul ăsta!”răcni el, simţind cum creşte bărbăţia în el.
“Nu te ispiteşte Dumnezeu, prostuţule, ci circuitele tale încurcate sunt acelea care nu-şi fac treaba!”
“Ce vrei să sugerezi, că nu aş fi în stare să te scot din circulaţie măcar pentru câteva secole?”
“Depinde la ce te gândeşti!”surâse Sydonay, flegmatică asemeni unei nimfe.
Extaziat la culme de atitudinea oaspetei sale, Emmanuel o atârnă cu lanţurile de tavanul pe jumătate putrezit, după care se urcă pe masă şi purcese la partea cea mai anevoioasă a tratativelor.
Sydonay se opintea pe vârfurile picioarelor, înălţându-se pe cât cu putinţă, pe măsura virtuţii sale, în încercarea-i perversă de a îngreuna misia mesianică a amfitrionului ei. Acesta bombănea nesatisfăcut, nereuşind să-şi folosească nici aripile din cauza spaţiului mic, nici accesoriile auxiliare, din cauza înclinaţiilor de gimnastă a intervievatei sale.
“Stai locului, că te trăznesc!” ţipă Emmanuel, ştiind că este pe cale să-şi piardă reputaţia de axus mundi si columna universalis, câştigată cu greu, după milenii de trudă silnică zilnică.
Îşi aminti, bunăoară, cum nu mai devreme de acum două mii de ani, de parcă ar fi fost ieri, fusese trimis pe Venus, însă în atmosfera spirituală a planetei, fireşte, şi nu în iadul vizibil cu ochii, ca să jurizeze o problemă legată de rebeliunea baştinaşelor, o specie de amazoane păcătoase, care se omorâseră între ele precum hienele pentru bruma de bărbaţi de pe Marte cu care fuseseră plouate.
Situaţia conflictuală creease o inflaţie de spirite dezîntrupate în atmosfera spirituală a lui Venus, aşa că, normal, Emmanuel a fost delegat acolo ca să rezolve problema într-un fel sau într-altul.
Cum printre victimele războiului civil se număraseră şi câteva îngeriţe şi arhangheliţe băştinaşe, Emmanuel întâmpină dificultăţi mult mai mari decât cele pe care le estimase iniţial. În loc să judece rebeliunea şi să separe grâul de neghină, se trezi crucificat într-un lan de porumb, ca o sperietoare de ciori.
Un diavol de prin părţile locului, care constituia, din câte se zvonea, reîncarnarea venusiană şi femeiască a lui Leonardo da Vinci, pictă în pânze apocaliptice scena martiriului Heruvimului, care fu şi sanctificat, şi beatificat, cu ocazia aceea.
În vreme ce trupul emaciat de la atâta diseminare de dragoste şi de învăţătură duhovnicească risca să se prăbuşească de pe cruce, Calypso, una din cele mai recalcitrante revoluţionare, binevoi să-i împlânte o pereche de piroane ruginite în încheieturile mâinilor, ca să-l stabilizeze. Euridice i se încolăci pe bust şi, în vreme ce-i frăgezea cu un bici şezutul rămas, în mod miraculos, neatins, îi aplică un sărut franţuzesc care-l transformă din Heruvim pedepsitor în drăcuşor cuminte şi plin de solicitudine. Galateea, mai practică, i se înfipse în mijloc, ţinându-se de gâtul lui şi izbindu-i-se ritmic în piept, asemeni unui ciocan care-şi îndreaptă statornic nitul. Agonizând, Emmanuel horcăia nerecunoscător, bâguind ceva despre dragostea divină şi neatârnarea sufletului. Calypso, cu aripile sale diafane de fluture infernal, fâlfâi în spatele Christului venusian şi se agăţă de crucea bălăngănindă cu o mână, în vreme ce pe cealaltă şi-o scăldase în părul bogat al Galateei, zorind-o. Galateea avea pielea tărcată în roşu şi galben, aşa că zgârieturile surorilor ei nu erau vizibile decât în partea stângă a corpului ei de aspidă. Ea ştia că aceasta era unica ei şansă de a ajunge pe culmile Paradisului, şi-şi jucă şansa cu bărbăţie, aşa cum numai un bărbat ar fi putut să joace.
Nesatisfăcută cu placebo-ul sărutului, Euridice deveni, la rândul ei, nervoasă, aşa că-şi băgă dezinvoltă mâinile în părul ornamental al Christului impostor şi, aburcându-se cu un efort acrobatic, ateriză pe braţul drept al crucii, cu picioarele desfăcute şi mâinile întinse în faţă, în semn de rugă.
Însă aceste evenimente se derulaseră cu mult timp în urmă, cugetă aprins în sine-şi Emmnuel, iar asemenea rebeliuni trebuiesc corectate şi înnăbuşite in nuce, pe cât se poate şi în acord cu virtutea fiecăruia. Uriel, de exemplu, prefera să le înnăbuşe în sânge, însă Emmanuel era mult prea rasat şi prea bine îmbrăcat ca să nu se dezbrace de preconcepţii şi să nu recurgă la metode mai elastice, care să se muleze pe specificul cazului.
“Hait!”un gând teribil îl fulgeră dintr-o dată “Am uitat prezervativul!”
Sydonay începu să dea hohote unui râset molipsitor şi care nu prevestea nimic bun.
Ceva important urma să se întâmple. Lucruri nebănuite urmau să aibă loc chiar sub ochii minţilor noastre. Dar ce? Oare ce se mai putea întâmpla?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu